Sporturi   •   Altele   •   Camera Deputaților

Daniel Ghiță a corectat CV-ul » După articolul din GSP, deputatul a recunoscut că nu e campion mondial Glory

Daniel Ghiță / foto: https://www.facebook.com/thesavagesamurai

Articol de Alexandru Barbu, Răzvan Luțac   —  luni, 31 ianuarie 2022

Daniel Ghiță, deputat PSD de Ilfov, susținea în CV-ul lui oficial că a fost campion mondial Glory, fapt demontat de GSP în urmă cu o săptămână. Fostul kickboxer s-a revoltat la apariția articolului, dar a rectificat ulterior CV-ul, validând astfel informațiile publicate de Gazetă.

Conform CV-ului inițial urcat pe pagina Camerei Deputaților, Ghiță era în 2014 „campion mondial” Glory, o promoție de kickboxing considerată cea mai importantă din lume după decăderea K-1 de la finalul anilor 2000. 

Dar Glory a confirmat, într-un răspuns pentru GSP.ro, că Ghiță a pierdut de fapt finala cu olandezul Rico Verhoeven de pe 21 iunie 2014. Decizia arbitrilor a fost unanimă, pro-Verhoeven.

Daniel Ghiță a corectat greșeala din CV


Eroarea care apărea în CV-ul oficial al lui Daniel GhițăAșa arată acum CV-ul fostului sportiv

Practic, CV-ul atestă acum doar că Daniel Ghiță a condus clasamentul mondial, NU că a și fost campion mondial în 2014.

Un specialist român în fenomenul kickboxingului a explicat pentru GSP de ce era greșită prima formulare din CV-ul de deputat al lui Ghiță: „E ca și cum Germania și-ar fi trecut în palmares campionatul mondial din 2018 sau Argentina lui Messi Mondialul din 2014 doar pentru că au fost pe 1 în clasamentul mondial în acel an”.


A dispărut și „transcrierea datelor de pe PC pe CD, STICK MEMORIE”

Daniel Ghiță și-a trecut în CV, în afară de reușitele sportive, faptul că a fost „ofițer” SPP încă de la terminarea liceului și că ar putea preda educație fizică în cadrul „școliilor”. La corecție, a dispărut un „i” din cuvântul „școliilor”.

Așa suna exprimarea unui deputatGhiță a corectat eroarea gramaticală

De asemenea, Ghiță susținea în CV că se pricepe la „transcrierea datelor de pe PC pe format electronic CD, STICK MEMORIE”. 

Și această parte a dispărut după articolul publicat în Gazeta Sporturilor: „CV-ul de deputat al lui Daniel Ghiță, între fals și haz”.

„Jurnaliștii trebuie puși la punct”

Înainte să corecteze CV-ul, deputatul Daniel Ghiță aproba un îndemn violent adresat jurnaliștilor. Într-un comentariu publicat pe Facebook de un utilizator care incita la violență, afirmând că ziariștii trebuie făcuți KO pentru ce au scris, Ghiță a replicat: „Trebuie puși la punct” - răspunsul integral al lui Daniel Ghiță, AICI.

Cum spunea Ghiță, la GSP Live, că vrea să salveze România

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.