GSP special   •   Publicitate   •   Advertorial

Investiția în aur: Ce trebuie să știi

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 02 februarie 2022

Expresie supremă a bogăției, privilegiu al clasei conducătoare în vremurile de demult și sursă de alianțe sau conflicte în trecut, aurul a fascinat lumea de-a lungul istoriei. Din vremea civilizațiilor antice și până în epoca modernă, acest metal prețios a fost moneda internațională preferată a oamenilor de pretutindeni. Astăzi, investitorii îl percep adesea ca o barcă de salvare în perioadele de instabilitate politică sau inflație. Și pe bună dreptate, dat fiind faptul că reprezintă unul dintre cele mai sigure active și o acoperire extraordinară în situațiile dificile. Investiția în aur este privită ca un depozit de valoare și, cu cât a devenit mai accesibilă, cu atât a crescut și interesul pentru metalul prețios. Totuși, este esențial să cunoști câteva lucruri înainte să-ți cheltui banii pe acest minereu rar.

Aurul își păstrează și își mărește valoarea în timp

Dacă te-ai decis să demarezi un proces de cumpărare aur trebuie să știi că faci o alegere foarte bună. Acest metal prețios reprezintă una dintre cele mai sigure investiții și asta pentru că față de monedele fiduciare din întreaga lume își păstrează valoarea de achiziție. Mai mult de atât, în ciuda ciclurilor economice, aurul nu înregistrează scăderi semnificative de preț, ci din contră își mărește valoarea în timp. De altfel, metalul este un mijloc excelent de moștenire, datorită durabilității sale.

Acest metal prețios nu aduce dobândă


Investiția în aur nu aduce dobândă sau dividende la fel ca în cazul acțiunilor. Însă, acesta este durabil și tangibil, își păstrează puterea de cumpărare, iar valoarea sa este incontestabilă în raport cu banii obișnuiți. Investitorii pot beneficia de profit doar atunci când aurul este vândut la un preț mai mare decât cel de achiziție.

Aurul poate fi vândut în orice stat al lumii

Deoarece am făcut referire la vânzarea acestui metal prețios este bine să știi și că el poate fi comercializat în orice colț al lumii. În cazul unui eventual fenomen de devalorizare bruscă a valutelor sau monedelor naționale, aurul rămâne stabil. Investiția în acest minereu rar este foarte lichidă, recunoscută pe tot globul și convertibilă în orice moment.

Există mai multe opțiuni de a investi în aur


De regulă, persoanele care aleg să investească în aur fie recurg la achiziționarea fizică a metalului prețios, fie optează pentru un fond tranzacționat de bursă (ETF). În prima situația, investiția în aur fizic poate lua diverse forme, respectiv achiziționarea lingourilor de aur, a monedelor de aur sau a bijuteriilor din aur. Însă, poți investi în acest metal și prin ETF-uri care dețin aur, acordând atenție valorii activului net. De asemenea, pot fi luate în considerare și fondurile de investiții ori alte tipuri de fonduri care investesc în aur fizic, instrumente financiare ce vizează mersul aurului sau companii miniere. Investiția directă în acțiunile companiilor miniere poate fi și ea o opțiune deoarece pe măsură ce prețul aurului crește, se măresc exponențial și marjele de profit ale firmelor care minează aur.

Valoarea aurului crește în perioadele de criză

Știm cu toții că este valoros, doar că atunci când apar crize economice aurul devine și mai valoros. Se întâmplă asta deoarece mulți investitori își vând acțiunile deținute și cumpără acest metal prețios, pentru a se bucura de siguranță și stabilitate pe termen lung.

Investiția în aur este exceptată de la plata TVA

În timp ce multe dintre activele de investiții, comerțul cu acestea sau veniturile din dobanzi sunt impozitate, aurul este scutit de plata TVA. Potrivit legislației europene, aurul de investiții cu o puritate de cel puțin 995 ori monedele de aur cu o puritate peste 900, bătute după anul 1800, sunt exceptate de la achitarea taxei pe valoare adăugată. Persoanele fizice pot plăti impozit doar în situații excepționale, de pildă când moștenesc și decid să vândă metalul prețios.

Investiția în aur este una foarte bună, dar cu toate acestea și asupra sa planează anumite riscuri. Natura speculativă a metalului, cererea și oferta de pe piață, starea economiei globale sau incertitudinea politică pot fi unii dintre factorii care transformă investiția într-una volatilă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.