Liga 1

MM Stoica anunță că transferul lui Dawa la FCSB e în pericol: „Sunt șanse de 0,5%” » Ce spune Gigi Becali despre fundaș + reacția lui Iftime

Joyskim Dawa // FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 03 February 2022

Gigi Becali l-a cumpărat pe mijlocașul Malcom Edjouma, de la Botoșani, și insistă pentru fundașul Joyskim Dawa (25 de ani).

UPDATE 11:25 » Valeriu Iftime nu renunță la Dawa

În această dimineață, Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a declarat că nu este dispus să-l vândă pe Dawa la FCSB.

„Pe Dawa nu-l dau acum. Am nevoie de el. E greu să mai găsim un fundaș central care să țină toată echipa. Vreau să joc cu el, ca să mergem în play-off. Nu vreau să ajung acolo și să ne bată toți. Mereu vreau mai mult. Dacă ajungem în play-off, vreau să terminăm pe locul 3”, a spus Iftime la ProX.

Gigi Becali, încântat de Dawa: „Îmi place, dar colaboratorii nu-l vor”

FCSB a plătit 300.000 de euro pentru Edjouma, iar Becali a ridicat la 800.000 de euro oferta trimisă moldovenilor, cu condiția ca în afacere să intre și fundașul central Dawa, un camerunez înalt de 1,94 m.

Gigi anunțase de curând că mai căuta un fundaș central fiindcă era dezamăgit de prestațiile lui Andrei Miron, ceea ce înseamnă că Dawa ar fi titular în play-off, în cuplu cu Iulian Cristea sau cu Paulo Vinicius, dacă FCSB și FC Botoșani se vor pune de acord.

Patronul FCSB a dat detalii despre interesul pentru camerunezul născut în Franța, dezvăluind că oameni din club nu-l vor.

„Mie îmi place de Dawa, dar colaboratorii mei nu-l vor. El mai are contract și Iftime cere mai mult. Eu pe Dawa l-am văzut prima dată. Dacă ar fi după mine, l-aș lua, dar mai fac și cum zic colaboratorii mei. Câteodată mai fac ca ei, când e de dat bani. El e fundaș central, dă cu capul, dă și goluri”, a spus Becali, potrivit digisport.ro.

MM Stoica: „Sunt șanse de 0,5% să vină Dawa”

Mihai Stoica, managerul general al roș-albaștrilor, crede că transferul lui Dawa nu se va face din cauza sumei cerute de Valeriu Iftime.

„Au existat discuții între cei doi patroni. Dar a fost un impediment, prețul. Sunt şanse de 0,5% să se mai facă mutarea”, a spus MM Stoica la TV Telekom Sport.

Dawa a ajuns la FC Botoșani în vara lui 2021, de la letonii de la Valmiera. A mai jucat la juniorii lui AS Monaco, US Avranches, Gil Vicente și FK Mariupol. În acest sezon, Dawa are 3 goluri și o pasă de gol în 16 meciuri jucate în Liga 1 pentru FC Botoșani.

550.000 de euroe cota lui Dawa, potrivit transfermarkt

Am fost întrebat și de Dawa, dar nu sunt dispus să-l dau. Nu putem vinde toți jucătorii. El mai are contract încă 2 ani și jumătate și nu sunt în pericol să-l pierd. Nu se pune problema să plece
- Valeriu Iftime, finanțatorul lui FC Botoșani, miercuri pentru GSP.ro

VIDEO Totul despre FCSB - FCU Craiova

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.