Nationala

Boloni retractează o afirmație din conferința-maraton: „Am greșit, am vrut să dau un «bobârnac»”

Ladislau Boloni

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 03 februarie 2022

„Nu găsești un jucător român talentat”, spunea Ladislau Boloni (68 de ani) în cadrul conferinței de presă din 26 ianuarie, în care și-a exprimat poziția cu privire la negocierile eșuate pentru preluarea postului de selecționer. La mai bine de o săptămână distanță, antrenorul spune că a fost vorba despre o greșeală de exprimare.

Boloni spune că a vrut să sublinieze faptul că nu mai există niciun jucător român atât de valoros încât să evolueze la una dintre marile echipe ale Europei. 

Ladislau Boloni: „Jucătorii sunt ultimii vinovați! Antrenorii se vor supăra pe mine acum”

„Această expresie a mea a fost o greșeală de exprimare. Numai rău-voitorii n-au vrut să înțeleagă ce am încercat eu să spun. Talente găsești absolut peste tot. Găsim jucători cu talent și la turci, și la nemți, și la români. Sunt copii care au simțul mingii. Era și un «bobârnac» pentru oamenii cu responsabilitate. 

În ultimii 15 ani n-am mai văzut niciun jucător român care să joace într-un campionat puternic. Practic, nimeni de la Chivu și Mutu.

Talente avem, dar principala problemă este că acești jucători nu mai ajung unde ar trebui să ajungă. Atunci, sunt obligat să mă uit puțin în grădina antrenorilor. Antrenorii se supără pe mine acum. Dar poate trebuie să mă uit și la filosofia cluburilor, a președinților care sunt responsabili. Poate ar trebui să mă uit puțin la direcția tehnică. 

Mă duc mai departe, la Federație. Până la urmă, ei sunt responsabilii. Când trebuie să ajungi la Inter, la Ajax, la OM, la Saint-Etienne, și nu ajungi, trebuie să te întrebi de ce ce nu ajungi?! Pentru mine, jucătorii sunt ultimii vinovați”, a declarat Boloni în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport 1.

Apoi, Boloni a vorbit punctual despre câțiva dintre jucătorii români aflați în străinătate:

  • Răzvan Marin: „Joacă la Cagliari, dar comparați-l cu Dorinel Munteanu. Un talent care confirmă valoarea la o echipă serioasă în Europa, asta înseamnă pentru mine un talent adevărat. Acest tip de jucător nu avem!”
  • Chiricheș: „E un băiat foarte simpatic, în jurul căruia aș fi vrut construiesc, să-l folosesc foarte mult, e un fundaș central cu o inteligență extraordinară. Dar nu-l poți compara cu Gică Popescu, care juca unde juca...”
  • Stanciu: „Mi-a plăcut mult discuția pe care am avut-o cu el în Belgia, când era la Anderlecht. Sinceritatea cu care vorbea despre problemele sale m-a făcut să cred că în mâinile mele ar putea să găsească mai ușor cuțitul pe care să-l pună între dinți și să meargă la luptă. I-a lipsit atunci. Noi am fi vrut să-l ciupim de la Anderlecht, dar nu s-a putut. Eu nu aș renunța la el pentru națională, nici după plecarea sa în China”

Gică Popescu, după conferința lui Boloni: „E puțin deplasat! Parcă a vorbit Mesia fotbalului mondial”

Printre persoanele care au criticat declarațiile lui Boloni s-a numărat și Gică Popescu, fostul căpitan al primei reprezentative, în prezent președinte la Farul Constanța.  

Ce mi s-a părut deplasat e faptul că a fost luată de parcă era o declarație făcută de Mesia fotbalului mondial. Nu știu cât de mult cunoaște Boloni realitatea fotbalului românesc, dar mi se pare puțin exagerat să spui că fotbalul românesc nu are niciun fel de talent în momentul de față. 

Nu știu câte meciuri a văzut ale echipei naționale și ale echipelor de club în ultima perioadă. A mai apărut un Ianis Hagi, un Tavi Popescu, un Răzvan Marin. Poate nu sunt la nivelul la care a jucat Boloni, dar sunt în ascensiune și pot fi considerați de perspectivă pentru națională. Mi se pare puțin exagerată afirmația lui. Nu știu dacă a vrut să spună asta sau... 

Eu am văzut echipa națională sub 21 de ani, care s-a bătut de la egal cu Germania, Anglia sau Franța. Fotbalul românesc are viitor. E puțin deplasat să spui că fotbalul românesc nu are niciun talent. Tocmai, aici excelează. Sportul românesc va avea mereu talente
- Gică Popescu, pe 27 ianuarie

VIDEO. Ladislau Boloni: „Tristețea este că nu găsești un jucător talentat în fotbalul românesc”

>

„V-ați gândit în vreun moment că veți lucra cu un material mai slab? Aveați încredere în lotul de jucători pe care l-ați fi avut la echipa națională?”, a fost întrebat Boloni la conferință.

Antrenorul a punctat că actuala reprezentativă a României este capabilă să facă meciuri foarte bune, dar și să clacheze. Pe deasupra, a opinat că naționala nu dispune de jucători talentați.

„Nu am curajul să afirm că știu lotul echipei naționale 100%, dar am în fața ochilor jucătorii și posibilitățile pe care această echipă le au. Echipa României poate face un meci deosebit de bun, ca imediat după să clacheze. Ce mă enervează cel mai mult în această privință e că ne inflamăm când batem echipe precum Luxemburg cu 3-0. Eu văd nivelul mai sus.

Am curajul să spun asta: cunosc mirosul vestiarului din Occident, pretențiile să poți ajunge acolo. Eu știu ce trebuie să le spun jucătorilor, văd calitățile lor. O singură calitate caut la jucători. Una singură, dar aia să fie de nivel internațional.

Astăzi, din păcate, în echipa națională a României, capabilă să facă meciuri foarte bune, dar și inexplicabil de slabe, tristețea este - să mă ierte jucătorii, nu arăt absolut deloc cu degetul către ei - că nu găsești un jucător talentat în fotbalul românesc.

Este opinia mea. Sigur, aprecierile mele pot fi greșite. Ultimii jucători de anvergură internațională sunt Cristi Chivu și Adi Mutu. Greșesc cumva? Și asta a fost acum aproape 15 ani!”, a declarat antrenorul în urmă cu mai bine de o săptămână.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.