După CS Mioveni - FC Voluntari 0-0, Liviu Ciobotariu, antrenorul oaspeților, a explicat de ce Constantin Budescu (32 de ani), vedeta echipei, nu a început ca titular niciun meci de când a semnat cu formația din Ilfov.
În cele 3 etape desfășurate de la transferul lui Constantin Budescu la FC Voluntari, experimentatul mijlocaș a intrat de fiecare dată în repriza a doua a meciurilor. Astăzi, cu CS Mioveni, a fost introdus pe teren în ultimele 30 de minute.
Întrebat la finalul partidei despre situația lui Budescu, antrenorul Liviu Ciobotariu a explicat că fotbalistul nu este încă pus la punct cu pregătirea fizică.
Liviu Ciobotariu: „Budescu mai are nevoie de două-trei săptămâni de pregătire”
„Budescu are calitate foarte mare, toată lumea știe asta, dar nu este pregătit fizic. Trage de el la antrenamente, se pregătește foarte bine. De când a venit l-am băgat câte 30 de minute în finalurile de joc, dar mai are nevoie de cel puțin două-trei săptămâni. E clar că în maximum 3-4 jocuri va fi la capacitatea la care ne dorim noi”, a declarat Ciobotariu la microfonul DigiSport.
În cele aproximativ 90 de minute adunate în tricoul lui FC Voluntari, Budescu și-a trecut în cont o pasă de gol, în victoria cu Gaz Metan, scor 3-1.
În prima parte a sezonului, în care a fost legitimat la FCSB, Budescu a adunat 10 prezențe în Liga 1.
Nu știu dacă ne-am creat două situații de a marca. Sunt nemulțumit de joc, dar sunt și lucruri pozitive: faptul că nu am primit gol și am scos un punct în deplasare.
- Liviu Ciobotariu, antrenor FC Voluntari
{{text}}