Lanterna Ligii 1, Academica Clinceni, va disputa și meciul cu FC Argeș fără Adrian Falub, „principalul” cu rol de director tehnic în acte, pe bancă. Nemulțumit de situația financiară și de subțirimea lotului de jucători, Falub (50 de ani) a anunțat conducerea grupării ilfovene că dorește rezilierea contractului pe cale amiabilă.
Adrian Falub are deja pregătită următoarea destinație. Tehnicianul este așteptat să preia formația Gloria Bistrița, locul 5 în seria a IX-a din Liga 3, la 7 puncte de locul 4, ultimul care se califică în play-off, potrivit portalului local Sportul bistrițean.
Adrian Falub a cerut rezilierea cu Academica Clinceni
Adrian Falub a explicat pentru GSP.ro că „am discutat cu cei din conducere și le-am spus că vreau să reziliem contractul. Nu voi merge cu echipa nici la următorul meci. Am încercat, am vrut. Chiar dacă era pe ultimul loc, eu consideram că echipa se poate salva de la retrogradare, dar au plecat mulți jucători și nu mai e potențial de salvare”.
„Ce rost mai are să rămân la Clinceni? Am vorbit cu cei de la Gloria Bistrița, dar nu e nimic clar”, a încheiat antrenorul.
Situație dramatică la Academica Clinceni
După ce nume precum Răzvan Patriche, Omoh, Kazlauskas, Florin Achim, Gardoș sau Chandarov au plecat iarna aceasta de la echipă, Academica Clinceni se află într-o situație extrem de delicată. În acest moment, Academica Clinceni are dificultăți mari în a aduna o echipă competitivă cu care să se lupte pentru rămânerea în Liga 1.
Academica Clinceni nu-și poate întări lotul
Clinceniul a primit o lovitură de la LPF. Ignorând calculele pe care și le făceau oficialii de la Clinceni, Liga a plătit din drepturile TV datoriile pe care clubul le cesionase către foști antrenori și foști jucători.
Ilfovenii aveau de primit 500.000 de euro din tranșa pe care televiziunile au achitat-o recent. Dar nu au luat nimic, întrucât toți banii au trecut din contul Ligii Profesioniste direct în conturile creditorilor. Cesiunile achitate acum se referă la salarii restante și la bonusuri pentru calificarea în play-off în sezonul trecut.
Cu buzunarele goale, Clincenii par să fie deja condamnați la retrogradare, întrucât ilfovenilor le va fi în continuare greu să-și continue activitatea, să-și completeze lotul.
{{text}}