Stiri extrasport

Sergiu și Andreea Hanca, decizie categorică » Ce vor să facă în 2025

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 05 februarie 2022

Andreea (33 de ani) și Sergiu Hanca (29 de ani) au decis să nu mai locuiască în România și să găsească o țară mult mai călduroasă. 

Mijlocașul și soția sa au petrecut Revelionul în Dubai, iar vremea din Emirate i-a determinat să se ia în calcul o schimbare importantă.

„După trei ani de stat în Polonia, la frig, ne-am dat seama că noi vrem să trăim într-o țară foarte caldă și am zis că anul acesta ne vom decide unde ne vom muta. Am început să studiem țări, orașe. Ne vom muta într-o țară caldă, unde ne vom și stabili”, a spus Andreea, la Antena Stars.

Serigu și Andreea Hanca nu vor să revină în România

„Ne-am făcut noi calculul că Sergiu va termina în 2025 contractul cu Cracovia, iar Zian atunci o să facă 7 ani și îmi doresc să ne mutăm chiar atunci, ca el să înceapă cursurile acolo unde ne vom muta. În acest an ne-am propus să ne cumpărăm o casă în țara în care ne vom muta, iar Sergiu să se înscrie la Școala de antrenori”, a mai spus Andreea.

Sergiu Hanca (29 de ani) evoluează din ianuarie 2019 la KS Cracovia, echipă cu care mai are contract până în iunie 2025. Mijlocașul a mai jucat la Bihor Oradea, FC Snagov, FCM Tg. Mureș și Dinamo.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.