Fotbal   •   Liga 1   •   GAZ METAN - RAPID 1-1

„Ceva s-a întâmplat acolo” » Se clatină scaunul lui Mihai Iosif: „Altfel, cred că îl vor schimba”

Mihai Iosif / Sursă foto: GSP

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 05 februarie 2022

Rapid a remizat pe terenul lui Gaz Metan, scor 1-1, giuleștenii ajungând la cinci partide consecutive fără victorie în campionat. Dănuț Lupu (54 de ani), fost fotbalist important în Giulești, a încercat să găsească explicații pentru ultimele evoluții ale alb-vișiniilor. 

Lupu nu e pe aceeași lungime de undă cu vocile care îi solicită demisia lui Mihai Iosif, însă e conștient că alte două rezultate negative în următoarele două etape i-ar putea fi fatale charismaticului antrenor al Rapidului. FC Voluntari și Sepsi sunt următoarele două adversare ale nou-promovatei.

Dănuț Lupu: „Dacă nu-și revine în următoarele două etape, cred că Rapid îl schimbă pe Iosif”

„Rapidul are o scădere de formă în ultimele 4, 5 etape. Nu știu, s-a întâmplat ceva acolo. Nu știu ce vină are Iosif, dar știți cum e... când echipa nu are rezultate, antrenorul e de vină.


În urmă cu câteva etape, ar mai fi spus cineva că Mihai Iosif nu e un antrenor demn să antreneze Rapidul? Era normal să rămână acest antrenor, atâta timp cât el a promovat echipa. Dacă în următoarele două etape nu-și vor reveni, cred că îl vor schimba”, a afirmat Dănuț Lupu, la emisiunea „Ora exactă în sport”, de la Pro X. 

Se termină povestea spectaculoasă a lui Mihai Iosif la Rapid?

Iosif a fost cea mai mare surpriză pe care a produs-o antrenoratul în ultimii ani. Fost fotbalist submediocru la Rapid și la Dinamo, el a lucrat la un moment dat într-o benzinărie, după care a ajuns în club ca antrenor secund.

După demiterea lui Nicolae Grigore, în sezonul trecut, a devenit „principal” și a reușit să promoveze în prima ligă. „Miță” nu avea licență nici măcar ca antrenor secund, dar a fost păstrat în funcție din recunoștință fiindcă promovase și datorită relației foarte bune pe care o are cu suporterii.


Postul lui Mihai Iosif e în pericol / Sursă foto: GSP

Presiune pe Mihai Iosif

În urma remizei cu Gaz Metan, presiunea de pe umerii lui Mihai Iosif crește, după ce giuleștenii au ajuns la 5 meciuri fără victorie. Rapid are acum 34 de puncte, unul sub Farul, ocupanta primului loc de play-off, doar că dobrogenii au două meciuri în minus față de giuleșteni!

VIDEO Mihai Iosif nu își face griji pentru postul său: „Când Rapid era în Liga 5, nu se înghesuiau așa mulți antrenori”

Citește și alte știri despre Rapid:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.