Fotbal   •   Liga 2   •   AMICAL

Set, Steaua! Roș-albaștrii reușesc o altă victorie impunătoare în amicale

Roș-albaștrii s-au distrat cu echipa secundă a constănțenilor / Sursă foto: Facebook@ CSA Steaua București

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 05 februarie 2022

CSA Steaua s-a impus categoric în amicalul disputat în deplasare cu Farul Constanța II, scor 6-1. E a doua victorie impunătoare reușită de formația lui Daniel Oprița în testele de verificare din această iarnă, după 7-1 cu CSM Jiul Petroșani

Steaua n-a întâmpinat deloc emoții contra formației din Liga 3, căreia i-a administrat o lecție de fotbal. 

Golurile roș-albaștrilor au fost înscrise de Robert Neacșu ('19) Vasile Buhăescu ('28, '53), Sorin Bustea ('35), Remus Chipirliu ('50, penalty) și Adi Popa ('86). Pentru Farul II a marcat Ianis Malama, din penalty, în minutul 62.

CSA Steaua: 1. Raul Bălbărău, 14.Robert Neacșu 4. Dean Beța, 5. Sergiu Bactăr, 27. Ștefan Pacionel, 10. Rareș Enceanu, 8. Valentin Bărbulescu, 19. Stephan Drăghici, 21. Vasile Buhăescu, 30. Sorin Bustea, 77. Bogdan Chipirliu

Rezerve: 22. Horia Iancu, 9. Emilian Pacionel, 90. Alexandru Zaharia, 20. Florin Răsdan, Claudiu Donose, 6. Mădălin Mihăescu, 11. Dragoș Huiban, 88. Adi Popa, Iustin Raducan, Jindiceanu

Antrenor: Daniel Oprița


Rezultatele înregistrate de CSA Steaua în meciurile amicale din această iarnă:

  • 2-2 cu Progresul Spartac
  • 3-1 cu CS Tunari
  • 3-1 cu CS Afumați
  • 7-1 cu Jiul Petroșani

Chiar dacă nu are drept de promovare în Liga 1, CSA Steaua vrea să încheie sezonul regulat pe loc de play-off. Începe anul 2022 de pe locul 6, cu 28 de puncte, două peste urmăritoarea Csikszereda. În ultimele 3 etape, roș-albaștrii vor juca pe teren propriu cu Poli Iași și în deplasare cu Unirea Constanța și Metaloglobus.

VIDEO Alin Stoica, despre cum a fost refuzat la începutul proiectului de la CSA Steaua: „Mi-a zis Lăcătuș că sunt prea bătrân”


Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.