Sporturi   •   Tenis   •   WTA SANKT PETERSBURG

Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian și-au aflat adversarele de la Sankt Petersburg » Dueluri complicate în primul tur

Sorana Cîrstea / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 05 februarie 2022

Turneul WTA 500 de la Sankt Petersburg aliniază la start și trei jucătoare din România. Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian și-au aflat adversarele din primul tur.

Venită după parcursul remaracabil de la Australian Open, unde a ajuns până în faza optimilor de finală, Sorana Cîrstea (31 de ani, 32 WTA) o va înfrunta în primul tur pe Marketa Vondrousova (22 de ani, 39 WTA), finalista de la Roland Garros 2019. Va fi cea cea de-a doua confruntare directă, jucătoarea din Cehia impunându-se în singurul meci direct de până acum, în 2021, la Melbourne.

De un meci complicat are parte și Jaqueline Cristian (23 de ani), jucătoarea aflată în această săptămână pe cel mai bun loc din carieră, 58. Ea se va duela în primul tur cu Anastasia Pavlyuchenkova (30 de ani, 14 WTA), nimeni alta decât jucătoarea eliminată de Sorana Cîrstea la Australian Open

Irina Begu (31 de ani, 56 WTA) va da în runda inaugurală peste Shuai Zhang (33 de ani, 69 WTA).


Ana Bogdan și Irina Bara, prezente în calificările de la Sankt Petersburg

Pe lângă Begu, Cîrstea și Cristian, Irina Bara și Ana Bogdan încearcă să avanseze pe tablou din calificări. Bara o înfruntă în primul tur pe rusoaica de 17 ani Diana Shnaider (873 WTA), în timp ce Ana Bogdan se duelează cu chinezoaica Lin Zhu (28 de ani, 114 WTA).

VIDEO Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek în optimi la Australian Open

Citește și alte știri din tenis:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.