Barcelona a revenit de la 0-1 și a învins-o clar pe Atletico Madrid, în derby-ul etapei #23 din La Liga, scor 4-2, la capătul unui meci extraordinar făcut de elevii lui Xavi.
În meciul de pe „Camp Nou”, Barcelona și Atletico Madrid se întâlneau dintr-o postură inedită. Ieșite din lupta la titlu, cele două formații s-au înfruntat pentru locul 4, cel care duce în Liga Campionilor.
Catalanii au fost primii care au ratat, Ferran Torres a trimis puțin pe lângă poartă în debutul meciului. Această ocazie i-a trezit pe elevii lui Simeone, care au deschis scorul în minutul 8. Carrasco a profitat de pasa excelentă a lui Suarez și a trimis fără emoții în poarta apărată de Ter Stegen. Barcelona a reacționat imediat.
Centrare Dani Alves și voleu extraordinar reușit de Jordi Alba, direct în vinclul porții lui Oblak, rămas fără reacție, 1-1, minutul 10! A urmat o prestație extraordinară a catalanilor. Adama Traore, la primul meci pentru Barcelona, și-a făcut simțită prezența. A centrat perfect pentru lovitura de cap a lui Gavi, iar trupa blaugrana reușea să întoarcă scorul.
Spectacol total în Barcelona - Atletico 4-2
Jocul elevilor lui Xavi a fost unul ca pe vremurile când antrenorul catalanilor era pe teren, combinațiile și triunghiurile de pase amețindu-i pe jucătorii lui Atletico. Chiar înainte de pauză, Barcelona și-a majorat avantajul la 3-1, după ce Araujo a punctat în urma unei centrări a lui Ferran Torres.
Catalanii au început bine și repriza secundă și au marcat iar. Dani Alves a trimis un șut puternic din interiorul careului. Atletico a redus din diferență prin fostul jucător al Barcelonei, Luis Suarez, care a reluat cu capul o centrare a lui Gimenez.
Statistica meciului, oferită de Sofascore- Statistica meciului, oferită de Sofascore
Madrilenii au forțat, dar în ciuda faptului că au avut un om în plus după eliminarea lui Dani Alves (roșu direct pentru o intrare cu talpa pe gamba lui Carrasco), nu au reșit să revină pe tabela de marcaj. Barcelona se impune și trece peste Atletico în clasament, urcând pe locul 4.
Barcelona - Atletico Madrid 4-2
- Au marcat: Jordi Alba 10, Gavi 21, Araujo 43, Dani Alves 49 / Carrasco 8, Suarez 58
- min 69: Dani Alves a fost eliminat după ce a avut o intervenție dură din spate la Carrasco
- Live + Statistici
Echipele de start în Barcelona - Atletico Madrid
Barcelona: Ter Stegen – Dani Alves, Pique, Araujo, Jordi Alba – De Jong, Busquets, Pedri – Gavi, Ferran Torres, Adama
Rezerve: Neto, Arnau, Dest, Mingueza, Nico, Puig, Abde, Dembele, Aubamayang, Braithwaite, L. De Jong, Jutgla
Antrenor: Xavi
Atletico Madrid: Oblak – Vrsaljko, Gimenez, Savic, Hermoso – Carrasco, De Paul, Koke, Lemar – Joao Felix, Luis Suarez
Rezerve: Lecomte, Correa, Cunha. Felipe, Herrera, Mandava, Renan Lodi, Wass
Antrenor: Diego Simeone
Cum stau Barcelona și Atletico Madrid în clasament
Simeone și Xavi au început de sâmbătă meciul
În conferința de sâmbătă, Simeone a amintit o declarație făcută de Xavi în 2016. Actualul antrenor al Barcelonei spunea la acea vreme că stilul lui Atletico nu s-ar potrivi la un club mare precum Barcelona.
6 ani mai târziu, Simeone afirmă că Xavi nu poate înțelege un alt stil de fotbal, întrucât a stat o viață în curtea unui singur club, Barcelona.
Diego Simeone îl contrează pe Xavi: „Ai o singură experiență, nu înțelegi altceva”
„Acum, mai ales după ultimele transferuri, Xavi are ocazia să joace așa cum vrea. Noi vom încerca să ducem jocul într-o zonă în care le putem crea probleme.
Când ai doar o experiență, nu înțelegi altceva. Când experimentezi și altceva, îți dai seamă că nu există doar o singură metodă”, a declarat „Cholo”.
Altfel, îmi place cum joacă Barcelona. Xavi și-a impus filosofia pe care a avut-o toată viața
Diego Simeone, antrenor Atletico Madrid
Xavi: „Barcelona nu poate juca precum Atletico Madrid”
Tot sâmbătă, afirmațiile lui Simeone i s-au adus la cunoștință lui Xavi, și el prezent într-o conferință de presă.
„Nu ar fi stilul Barcelonei dacă am încerca să jucăm altceva. De exemplu, oamenii nu ar înțelege dacă am începe să jucăm ca Atletico Madrid, nu s-ar potrivi”, a spus catalanul.
{{text}}