Viorel Hizo împlinește azi 75 de ani. El și-a anunțat oficial retragerea din activitatea de antrenor în 2014. Gazeta Sporturilor l-a vizitat la Sibiu pe fostul antrenor de la Rapid, Ceahlăul sau FC Vaslui. Și vorbește deschis despre cum era ca antrenor și povestește două episoade inedite cu Daniel Pancu și Ousmane N'Doye
- Nu rata mâine la chioșcurile de ziare o ediție specială a Gazetei Sporturilor dedicată lui Viorel Hizo, unul dintre cei mai cunoscuți antrenori pe care i-a avut fotbalul românesc. Un interviu în exclusivitate acordat lui Andrei Crăițoiu, Remus Răureanu și Dan Udrea
- Domnule Hizo, ați fost un antrenor exigent?
- Cel mai corect e să spună foștii mei jucători. Am alt exemplu: Pancu. Eram la Rapid, cred că în 2001. Aveam un exercițiu cu niște corzi elastice. Pancu a zis „nea Vio, eu n-am sărit coarda niciodată!". I-am spus "dacă faci tot programul ăsta din Poiana Brașov, sunt convins că o să joci în echipa națională! Uită de chestiile care nu-ți plac!”.
Şi au ajuns în națională Iencsi, Pancu, Raț și Daniel Chiriță. A fost un meci cu Ucraina, câștigat cu 4-0, Pancu a scos un penalty și apoi a dat două goluri. Daniel era peste Mutu atunci, ca joc! La ultima fază din acel meci a vrut să dea o „scăriță” și a făcut o ruptură musculară. Pancu fusese cel mai bun de pe teren. Jucaserăm atunci cu Steaua, a fost 3-0 și el a dat un gol din lovitură liberă și încă unul cu capul.
- L-a afectat accidentarea aceea?
- Copos a vorbit cu Țiriac și l-au dus în Austria. Eu îi chemasem pe Rada, secundul, pe medic, pe masor, la Pro Rapid la unu noaptea, să vedem cum facem ca să-l avem pe Pancu cât mai repede pe teren. Dimineață m-am trezit și Pancu nu mai era, îl duseseră în Austria Copos cu Țiriac. A lucrat acolo cu un egiptean și de la o ruptură mică a stat șase etape! Cum să faci așa ceva, Copos? Doctorul Marian Dumitru îmi zisese că era nevoie de o pauză de șase zile, nu de șase etape! Mi-a dispărut jucătorul care înscria meci de meci, avea 16 goluri în sezonul ăla.
- Aveați măsuri dure pe care le luați împotriva jucătorilor?
- Nu.
- Halagian mai dădea jucătorii jos din autocar. Ați făcut așa ceva?
- Nu, niciodată. Vă spun o poveste cu N'Doye, care a fost feblețea mea, un fotbalist extraordinar. El alerga, avea o capacitate de efort foarte bună, dar nu îi plăceau antrenamentele. Fusese plecat la echipa națională, s-a întors și a zis că era obosit. I-am zis „dacă vrei să te mai antrenezi vreodată cu mine, faci un antrenament acum, dimineață!”. „Păi, cum să-l fac? Singur?". „Da. E ora 9. La 9:30 vin la teren secunzii Dulca și Zotincă, te antrenezi cu ei! Te chinui și faci antrenamentul!”. Am fost și eu să văd, Ousmane a făcut tot antrenamentul, ceea ce m-a ajutat enorm, a fost un exemplu pentru toți ceilalți.
- Percepția a fost că ați fost un antrenor foarte dur.
- Cu voi am fost dur?
- Imaginea așa a fost, a unui antrenor dur, mai ales în pregătirea fizică.
- Pentru că eu am fost convins, de când am ajuns în Divizia A, că nu suntem pregătiți fizic pentru nivelul din fotbalul foarte bun. Românii nu au putere, nu câștigă duelurile, nu sar la cap. I-am avut la Inter Sibiu pe Jurcă, fost la Steaua și la Argeș, și pe Laurențiu, fost la Steaua și la Olt. Pe vremea aia, la Steaua intrai doar dacă scria pe tine „fotbalist”! Le spuneam mereu „ceilalți jucători nu trebuie să vă câștige vouă duelurile, descurcați-vă singuri!”. Și ei i-au crescut pe Zotincă, pe Bogdan Bucur, pe Radu Niculescu, care erau foarte tineri.
{{text}}