Liga 1

Gigi Becali pune tunurile pe Istvan Kovacs: „E băiat deștept, nu fură pe față. Dar ce a făcut a fost de ajuns”

+59 Foto
Istvan Kovacs // foto: Raed Krishan - GSP

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 07 February 2022

Gigi Becali (63 de ani), patronul de la FCSB, i-a reproșat arbitrului Istvan Kovacs (37) mai multe decizii din timpul meciului cu FCU Craiova, scor 2-2.

Latifundiarul l-a criticat pe Kovacs pentru că nu a „taxat” mai dur intrările fotbaliștilor de la Craiova din startul meciului și pentru că nu a acordat două lovituri de pedeapsă echipei sale.

Becali a sugerat că „centralul” din Carei a greșit intenționat, dar nu „pe față”.

Gigi Becali: „Kovacs e arbitru de calitate. S-a gândit «nu vreau chiar pe față, că nu vreau să-mi stric reputația»”

„Eu întreb un lucru: pentru ce, la începutul meciului, nu dai galbene când sunt călcări clare? Te gândești că dacă dai un galben acum, după aia poate vei fi obligat să-l dai pe al doilea și joacă Craiova cu un om în minus. A permis 4 călcări clare, nu a dat nimic. Mă face să cred că a gândit: «Dom'ne, fac și eu ce pot. Nu vreau chiar pe față, că nu vreau să-mi stric reputația».

E arbitru mare Kovacs, de calitate. Dacă nu dă ceva, nu e pentru că nu știe. Să nu dai un galben înțeleg, dar 4? E băiat deștept, zice «fac ce pot, dar nu mă fac de râs». A făcut ce a putut. Adică să nu dea galbene, și când a crezut că e fault la Keșeru, a zis că e în afara careului. A mai putut să-i dea galben lui Coman și lui Cristea și să nu dea 11 metri la Dumiter. Eu zic că e de ajuns”, a declarat Becali la Pro X. 

Gigi Becali: „Am cerut să nu-l mai primim pe Kovacs. Bă, nu-l mai da!”

Ulterior, Becali a amintit de meciul dintre CFR Cluj și FCSB din decembrie 2020, câștigat de ardeleni cu 2-0, când roș-albaștrilor le-a fost refuzată o lovitură de pedeapsă în minutul 11, la o fază în care Mario Camora a lovit mingea cu mâna. Extrem de iritat, Becali ceruse în acea perioadă ca Istvan Kovacs să nu mai fie delegat la meciurile echipei sale.

„Problema e că nu trebuie delegat la meciurile din play-off. El e băiat deștept, nu fură pe față. Când a făcut-o, i s-a întunecat mintea. E posibil să fi fost ceva mai consistent, o discuție mai consistentă. Adică pune Camora mâna pe minge, apără cu mâna, în fața lui, și nu dă 11 metri. Apoi inventează 11 metri când Miron sare la cap și e lovit. Normal fault în atac, și a dat 11 metri. Acolo e ceva consistent. Nu știu ce, dar este.

E lipsă de respect din partea Federației. După ce a făcut și după ce am cerut public să nu-l mai primim, bă, nu-l mai da!”, a spus Becali. 

3 cartonașe galbenele-a acordat Kovacs jucătorilor de la FCU. Cei de la FCSB au încasat 4, două Iulian Cristea

VIDEO Iulian Cristea, după FCSB - FCU Craiova 2-2: „Nu știu de ce am primit al doilea galben, nu am simulat”

>

Mai multe știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.