Oglinda

Fotbalul este o expresie a culturii și civilizației. Urmărești o ligă și înțelegi care e treaba cu societatea.

La noi ce se arată? Egalul dintre Gaz Metan și acest Rapid hibrid. Ceva mai trist vezi doar când îți vine factura la gaze. Sau (o) Craiovă-CFR. N-a prea fost fotbal, dar măcar, vorba aia, s-a lăsat cu bătaie și strigături.

Cu cioburi în ochi

De la Arad se aude tot mai des numele lui Pătlăgică, Farul a luat, după un arbitraj care predispune la scandal, bătaie acasă de la Târgoviște, chiar de ziua „Regelui”. Au fost deci niște rezultate, dar nu și fotbal.

Avem și mai rău: Mioveni-Voluntari 0-0, un grandios nul, perfect românesc. Dacă ai fost în comă din 1987 și tocmai te-ai trezit nu ai cum să înțelegi de ce meciul ăsta nu s-a întâmplat în Divizia C, la retrogradare. Să îi vezi pe flăcăii ăștia cum se screm să dea o centrare – e ca și cum ai trăi cu cioburi în privire.

Înțelesul românesc al performanței

Și astea-s departe de a fi cele mai slabe echipe din prima ligă. Dimpotrivă. Mioveniul poate încurca pe oricine. Voluntariul a făcut și partide decente, nu se poate spune că nu cochetează cu performanța în înțelesul ei românesc actual. Dar care este acesta? Te uiți la prima noastră ligă și vezi imediat ce s-a întâmplat pe aici, pe la noi, pe la români, în ultimele decenii. Adio, educație! Adio, principii sănătoase! Adio, etică a muncii! Adio, respect pentru efort!

Epoca gargarei

Bun venit, civilizație a tupeului, chemarea tribului a reușit – ne-am întors cu un pas și jumătate în premodernitate! E epoca de aur a gargarei, a vrăjelii. Iar la sport nu merge, chiar nu merge și așa. Am rămas în urmă, am pierdut decenii și vom mai pierde. N-am pierdut însă securitatea și partidul, care insistă să fie în toate cele ce sunt și lasă în urmă scârboasa dâră a incompetenței fudule.

Visul românesc de azi

Fotbaliștii români care joacă în prima ligă cum pot și ei nu sunt fundamental diferiți de ceilalți cetățeni din țara asta, atât că, în mod nedrept, câștigă mai multe parale. Au același vis: și anume să fugă cât mai repede de aici, să evadeze, de parcă România ar fi o pușcărie, în care nimic nu e de făcut. Și cu evadarea – gata cariera! Au reușit: au împlinit visul românesc. Freacă banca în Occident.

Ieșiți din spuma tranziției

Și ca și cum nu ar fi de ajuns că pe gazon e greu, e și mai rău când intră în acțiune mijloacele mass-media de preluare a mesajelor „patronilor”. Ieșiți din spuma jegoasă a tranziției românești, îi numeri pe degetele de la o mână pe cei care au depășit acumularea primitivă de capital și au ajuns la o viziune antreprenorială sănătoasă, care au făcut pasul înspre mileniul III, ba chiar mai găsești și dintre cei rămași în comuna primitivă.

De unde să mai fie pasiune?

Cu ce să se mai umple tribunele? De unde oameni? De unde să mai fie pasiune? Păi, jumătate din populația activă a părăsit de mult țara românească, de care o mai leagă cel mult firul de ață al gândului întâmplător.

Cum să mai „ții” astăzi cu Dinamo? Echipa asta poartă fraudulos acest nume. Sau cu FCSB, care măcar nu se mai numește Steaua, formație ce a însemnat ceva în Europa, iar acum nu mai înseamnă nimic. Delir și sute de milioane de euro în gând pe tânărul domn Popescu, un fotbalist nici așa, nici altminteri, care are șanse mai mari să îi calce pe urme lui Man decât, să zicem, lui Basarab Nică Panduru.

Talent sau fițe?

Ne supărăm pe Loți când ne spune că nu mai avem niciun fotbalist talentat – desigur că exagerează. Dar talentul românesc, altfel un mit și el ca Mihai Viteazul, nu mai are astăzi trecere nici în prima ligă bulgară. Talentul e un pic diferit de fițe. Ne-a blestemat Nenea: rămânem moftangii.

E deci ceva fundamental greșit în felul în care (nu) ne organizăm fotbalul și societatea, în ce anume înțelegem prin valoare, să moară dușmanii mei, prin succes. Avem fotbalul muribund al unei societăți bolnave și altfel nici nu poate fi.

Nu spargeți oglinda, schimbați chipul!

E groaznic, dar e adevărat: am văzut mult mai mult fotbal la Cupa Africii într-o săptămână decât în Liga I într-un an. România toată e așa: se visează Danemarca și e Botswana, cu tot dragul pentru îndrăgitul stat african.

Senegalul are astăzi de douăzeci de ori mai mulți fotbaliști la echipe bune din Europa decât România, care o să ajungă până la finalul deceniului să exporte cel mult în Cecenia. QED.