Septuplul campion mondial, Lewis Hamilton (37 ani) a oferit un nou indiciu despre viitorul său în Formula 1.
Pilotul britanic a postat, pe pagina sa de Instagram, un videoclip în care aleargă pe străzile Londrei, la 6 dimineața, alături de Angela Cullen, fizioterapeuta sa. El a oferit, de asemenea, un indiciu important că nu se va retrage din F1. În descierea videoclipului, Hamilton a adăugat: „Înapoi la antrenament, alături de @cullen_angela”.
Mesajul vine după o altă postare a pilotului, cea de acum două zile, atunci când a scris pentru prima dată pe conturile sale de socializare, după aproape două luni de tăcere.
7 titluri de campion mondial, 103 victorii și 103 pole position-urisunt cifrele impresionante ale lui Lewis Hamilton în Formula 1, în cele 288 de curse la care a luat startul până acum
Viitor incert în Formula 1 pentru Lewis Hamilton
Hamilton a preferat să nu facă nicio declarație publică după controversatul final al sezonului de Formula 1 de la Abu Dhabi, acolo unde Max Verstappen a câștigat titlul mondial în ultimul tur, după de Michael Masi, directorul de cursă al FIA, a luat decizia de a trimite la boxe Safety Car-ul, lăsându-i astfel pe piloți să se dueleze în ultimul tur al Grand Prix-ului din Abu Dhabi.
Hamilton, vădit afectat, i-a transmis atunci inginerului său de cursă, lui Peter Bonnington, că finalul a fost „manipulat”, la care a primit un răspuns pe același ton: „Am rămas fără cuvinte, Lewis!”
După acel moment, Lewis Hamilton nu a mai postat absolut nimic pe conturile sale de socializare, acolo unde obișnuia să fie foarte activ. Mai mult decât atât, seful celor de la Mercedes, Toto Wolff, a spus că septuplul campion mondial a fost deziluzionat de modul în care s-au desfășurat evenimentele.
Atunci, Wolff nu a dat vreun verdict în ceea ce privește viitorul pilotului său, lăsând să se înțeleagă că e posibil ca britanicul să se retragă.
Sezonul de Formula 1 din 2022 va debuta pe 20 martie, cu Marele Premiu al Bahrainului.
{{text}}