Liga 1

Flavius Stoican, discurs halucinant după dezastrul de la Botoșani: „Prea avem ghinion!” » Ce mesaj are pentru jucători

+35 Foto
Flavius Stoican / Sursă foto: GSP

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 07 februarie 2022

Flavius Stoican, antrenorul celor de la Dinamo, a tras concluziile după eșecul drastic suferit de echipa sa cu FC Botoșani, scor 0-4

Tehnicianul le transmite fotbaliștilor săi să nu renunțe la luptă și pune prestația dezastruoasă și pe seama ghinionului.

„Luăm cele mai spectaculoase goluri! Am început bine, apoi ne-au dat gol imediat. Apoi vine vinclul lui Jaja. Am încercat să jucăm, am avut o posesie bună, cu progresie, dar n-am reușit să marcăm, chiar dacă am jucat la un moment dat cu 2, iar mai apoi cu 3 atacanți.

Am întâlnit o echipă bună, de play-off. Nu vreau să cedăm, indiferent de scor. Vreau să arătăm atitudine și să luptăm. Poate se mai întoarce norocul și către noi, prea avem ghinion. M-a văzut nevoit să-l schimb pe Tomozei în minutul doi. E o situație delicată, dar nu vreau să ne pierdem încrederea. Am jucători foarte buni, care pot produce la rândul lor lucruri pozitive”, a spus Stoican. 

Flavius Stoican: „Suntem într-o situație grea, dar nu dezarmantă”

„Vreau să ne bucurăm cu toții și-mi doresc se întâmple acest lucru cât mai repede. Vom avea o echipă bună, pentru că am o echipă cu jucători buni, care nu trebuie să-și piardă încrederea. Jucăm, avem ocazii, dar primim goluri la fiecare ocazie a adversarilor. Nu vrem să retrogradăm și facem tot ce ne stă în putință pentru a evita acest lucru. Suntem într-o situație grea, dar nu dezarmantă. 

Trebuie să jucăm fotbal și să acumulăm puncte. Vreau să nu mai oferim cadouri, pentru că primul gol primit de la Botoșani a fost un cadou al nostru”, a declarat Stoican, la microfonul Telekom Sport. 

Antoni Ivanov: „Le cer scuze suporterilor! Nu știu ce se întâmplă”

Mi-e greu să explic, dar nu știu ce se întâmplă cu Dinamo. Le cer scuze suporterilor! Nu se poate să începem în fiecare meci cu gol primit de la vestiar. Nu pot să vorbesc mai multe. Trebuie să muncim mai mult, trebuie încredere, trebuie să dăm mai mult la antrenamente și în meciuri.
 
Le cer scuze tuturor dinamoviștilor. Nu vreau să retrogradez cu o echipă atât de mare precum Dinamo. Să am patru hematoame la cap, dar să luăm puncte! Trebuie să facem lucrurile mai bine.

- Antoni Ivanov, mijlocaș Dinamo

VIDEO Dezbaterea zilei, 4 februarie » Trebuie mărit numărul de echipe din Liga 1 pentru a o salva pe Dinamo?

>

Citește și alte știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.