Fotbal   •   Liga 1   •   FCU CRAIOVA

Adrian Mititelu jr. a cerut instanței anularea interdicției de a intra pe stadioane timp de un an » Ce spune Jandarmeria

Adrian Mititelu jr.

Articol de Viorel Tudorache   —  marți, 08 februarie 2022

Adrian Mititelu jr., patronul FCU Craiova, a depus contestație la Judecătoria Pitești împotriva sancțiunii de interzicerea accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de un an, dictată de Gruparea Mobilă de Jandarmi Craiova, în urma incidentelor de la meciul cu Rapid (0-0), disputat la Mioveni, la data de 1 noiembrie 2021.

„Plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal nu suspendă executarea sancţiunii complementare. La cererea petentului, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea plângerii poate dispune, prin încheiere, suspendarea executării sancţiunii contravenţionale complementare”, a transmis purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, într-un răspuns pentru GSP.ro.

Așadar, până la pronunțarea unei sentințe a instanței Adrian Mititelu jr. are în continuare accesul interzis pe stadioane.

Potrivit Jandarmeriei, Adrian Mititelu jr. a fost amendat și interzis un an de pe arenele sportive pentru „fapte antisociale”. Patronul FCU Craiova plătește pentru cele două sticlele de apă aruncate în terenul de joc din direcția lojei din care urmărea meciul cu Rapid.


Ce s-a întâmplat la Rapid – FCU Craiova

Finalul partidei Rapid - FCU Craiova 1948 a adus un moment extrem de tensionat. Cristi Săpunaru, atacat cu o sticlă în minutul 72, a fost greu de calmat, meciul fiind întrerupt timp de aproximativ un minut.

Adrian Mititelu jr. a fost amendat și interzis un an

Inițial s-a crezut că sticlele cu apă au fost aruncate de așa-ziși oficiali ai Craiovei. Pe transmisiunea TV s-a văzut că Mititelu jr. a coborât în tribune, pentru a interveni în ajutorul celor reperați de stewarzi și a calma spiritele. „N-am dat, domne-n, în voi, n-am dat în voi”, se aude Mititelu jr. pe filmare.


La finalul partidei, patronul FCU Craiova și-a asumat incidentul: „S-a aruncat, într-adevăr, o sticlă de apă. Dar s-a aruncat din frustrare, către arbitru. Nu s-a pus problema să creăm un conflict”.

Pe 8 decembrie 2021, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a hotărât suspendarea lui Adrian Mititelu jr. pentru o lună și amendarea acestuia cu 11.500 de lei pentru incidentul de la meciul Rapid - FCU Craiova, scor 0-0, disputat pe 1 noiembrie.

Citește și alte articole din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.