Opinii

Între merțanul lui Tavi și eficientul domn Iorgulescu

Articol de Cristian Geambașu  —  miercuri, 09 februarie 2022

Directorul firmei care deține drepturile TV vine cu propunerea ca o parte din banii cuveniți cluburilor să fie blocați ca o garanție a plății salariilor fotbaliștilor. Hai să îl vedem în acțiune pe Gino!

Haina îl face pe om, iar stadionul pe microbist. Sâmbătă seara, la Craiova, pe cel ce este, probabil, cel mai frumos stadion din România, CSU și CFR au încheiat la egalitate, 1-1, un meci bun, pe parcursul căruia a fost amenințată poarta, și nu sistemul nervos al spectatorului și telespectatorului.

Au fost și sclipiri tehnice, ca aceea a lui Bancu, creatorul fazei golului egalizator al Craiovei, și o sumă de greșeli care denotă absența unor jucători la ore importante ale școlii fotbalului. Încă o dată, a fost un meci de calitate la cât poate oferi acum Liga 1.

Și poate că ar trebui să strâmbăm mai puțin din nas și să renunțăm a mai visa caii verzi pe pereții Champions Legue, Premier League sau LaLiga.

Optimism, speranță, ridicol

Imagine într-o oglindă care deformează. Luni seara, la aproape 48 de ore distanță de Craiova-CFR, am văzut Botoșani-Dinamo 4-0. O arenă veche, neprimitoare, vreme mizerabilă cu vânt dinspre maica Rusie, public puțin și rebegit, gazon prost.

Cam acesta a fost cadrul partidei la capătul căreia Dinamo s-a făcut încă o dată de râs, iar antrenorul Flavius Stoican s-a acoperit din nou de ridicol, recitând aceeași poezie despre optimism, speranță, dăruirea jucătorilor, spirit de echipă.

Dar nu despre Dinamo este vorba în rândurile care urmează. Despre Dinamo nu mai sunt foarte multe de spus, s-au terminat adjectivele și invectivele, analizele și expertizele.

Lipsă de respect față de oameni

Într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, Orlando Nicoară, directorul firmei care deține drepturile TV în Liga 1, deschide o discuție foarte interesantă. Bine, poate nu chiar atât de interesantă ca Merțanul pe care nea Gigi i l-a cumpărat lui Tavi, știre care va genera zeci de mii de accesări, like-uri și bancuri.

Subiectul abordat de dl Nicoară vizează felul în care cluburile vin în întâmpinarea interesului suporterilor. În captarea interesului acestora, ca formă de răspuns pentru banii pe care îi primesc din partea deținătorului de drepturi TV și administrați de Liga Profesionistă.

Răspunsul este sec. Dezinteres cronic în atragerea publicului și a sponsorilor. Lipsă de respect față de cei care finanțează direct și indirect fenomenul fotbal.

Ajutor de șomaj de câteva milioane. De euro

Știam deja, cu mici excepții prețioasele noastre cluburi primesc banii din drepturile TV ca pe o pensie. Sau ca pe un ajutor de șomaj. Fanii interesanți sunt doar cei care se prezintă la casele de bilete, pe ceilalți dă-i încolo!

Dacă ești om întreg la cap, locuiești în Botoșani, te interesează și fotbalul, de ce ai veni, de exemplu, să vezi un meci pe stadionul local? Ce fantezie, ce înclinații spre autoflagelare te-ar putea atrage acolo? Tribune neacoperite, spații de relaxare zero, meci slab cu final previzibil dat fiind că adversarul se numește Dinamo.

Gino Iorgulescu

Pe cine pui în loc?

Interlocutorul colegilor mei Remus Răureanu și Dan Udrea duce însă discuția și mai departe, într-o zonă a interpretării sociologice. Aceea a schimbării interesului publicului potențial consumator de sport în general, nu doar la noi. Veștile nu sunt deloc bune, dar le știam deja.

Oamenii tineri și foarte tineri au alte preocupări și alte mijloace de distracție, fiind atrași de PlayStation, prezența în rețelele de socializare, pe platformele de streaming, și nu de 90 de minute în care să îl vadă pe Patriche sau pe Figueiredo. 

Pe cine pui în loc pe post de consumator activ, în condițiile în care și așa-numita generație a decrețeilor, oameni născuți între 1967-1968, se apropie de vârsta pensionării?

Iorgulescu, acest CEO iscusit

Discursul domnului Nicoară este impecabil până în momentul în care, din interes comercial, devine lobbystul lui Gino Iorgulescu. Invizibilul președinte al LPF ne este zugrăvit ca un personaj discret, dar eficient, unul care pune mâna pe telefon atunci când este cazul, unul care a știut să delege mare parte din responsabilități.

Și poți să îl contrazici în condițiile în care secretarul general al Ligii, Justin Ștefan, se ocupă intens de politica externă? O să vedem cât de tare îl va mai aprecia directorul eAD pe Gino Iorgulescu atunci când se va pune problema ca o parte din banii pentru drepturile TV să fie reținuți sub formă de garanție pentru plata salariilor fotbaliștilor.

De partea cui credeți că se va plasa Iorgulescu? 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.