Sporturi   •   Tenis   •   RETRAGERE

Retragerea unui mare campion. Del Potro s-a despărțit de tenis cu ochii în lacrimi: „Poate nu ne vom revedea niciodată”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 09 februarie 2022

Tenismenul argentianian, Del Potro, fost loc 3 ATP, a pus punct carierei la 33 de ani. 

Momentul retragerii a fost marcat de confruntarea pe care a avut-o în fața conaționalului său, Federico Delbonis, partidă în care a cedat cu scorul 6-1, 6-3, în 16-imile de finală ale turneului ATP de la Buenos Aires. 

Del Potro s-a retras din tenis!

Măcinat de accidentări în ultima perioadă, ținut departe de terenul de tenis din luna iunie a anului 2019, Del Potro și-a anunțat retragerea la finalul confruntării cu Delbonis.


„Astăzi este o pauză. Uşa rămâne deschisă, însă voi lăsa tenisul deoparte până când piciorul meu va fi mai bine. Dacă voi reuşi, voi pune pe masă şi alte cărţi. Pentru moment nu am nicio certitudine legată de Rio”, a declarat Del Potro în cadrul unei conferințe de presă, citat de Agerpres.

965de zile trecuseră de la precedenta partidă oficială în care evoluase Del Potro

„Azi am dat totul, până la ultimul punct. Sunt fericit că ultimul meu meci, probabil, a avut loc pe un teren de tenis şi nu la o conferinţă de presă. Poate nu ne vom revedea niciodată”, a declarat Del Potro în faţa publicului, cu lacrimi în ochi.

Cel mai greu lucru de cucerit nu e vreun trofeu sau un loc în clasament, ci dragostea și susținerea oamenilor. Cred că am cucerit-o. Acum vreau doar să trăiesc în pace, să pot să dorm fără să mă doară picioarele - Del Potro, tenismen


22de titluri a câștigat Del Potro de-a lungul carierei

Punctul genial câștigat de Del Potro în meciul de retragere

Del Potro a oferit spectacol la ultima sa partidă oficială. În primul set, la scorul 2-1, 30-15 pentru adversar, Del Potro a reușit un punct senzațional care încununează întreaga sa carieră. 

US Open, momentul de glorie

Cel mai important moment al carierei argentinianului a fost în anul 2009, la US Open. Atunci, acesta a reușit să îl învingă pe Rafael Nadal în semifinale și pe Roger Federer în ultimul act al competiției, devenind primul argentinian după Guillermo Vilas (1977), care a câştigat un turneu de Mare Şlem. 

2medalii olimpice a obținut cel mai bun tenismen argentinian din ultimii 20 de ani, în 2012 la Londra și în 2016 la Rio

Citește alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.