Elizabeth Chihaia, luptătoarea de origine română, este pregătită să revină în wrestlingul de peste Ocean.
Eliminată din promoția World Wrestling Entertainment (WWE), aceasta ar putea să se întoarcă pe micile ecrane în următoarea perioadă.
Se întoarce Elizabeth Chihaia
În luna noiembrie a anului trecut, Elizabeth Chihaia a fost dată afară de la WWE, din cauza problemelor financiare cu care se confrunta compania. Nici iubitul acesteia, Karrion Kross, nu a scăpat. La trei luni distanță, cei doi sunt pregățiți să revină. Aceștia urmează să se alăture promoției americane „All Elite Wrestling Dynamite”, una dintre cele mai cunoscute promoții din State.
Cei doi nu au declarat încă oficial că au ajuns la un numitor comun cu AEW Dynamite, dar președintele companiei, Tony Khan, a recunoscut că se află în tratative cu mai multe nume și că va obține câteva „semnături uriașe”, așa cum relatează wrestlinginc.com.
Cine este Elizabeth Chihaia
Elizabeth Chihaia este o sportivă de origine română care a luptat timp de aproximativ un an și jumătate în WWE NXT. Aceasta a fost considerată una dintre cele mai frumoase luptătoare din circuit. Născută la Chicago, Elizabeth a locuit până la patru ani în România, acolo unde a fost crescută de bunici. Practică wrestling din anul 2012, iar în tot acest timp a devenit din ce în ce mai apreciată, având nu mai puțin de 650.000 de fani pe Instagram.
{{text}}