Handbal

Veste uriaşă pentru naționala feminină de handbal! Selecționerul Adi Vasile a făcut anunțul

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 09 februarie 2022

După o pauză de an, cea mai bună handbalistă din România, Cristina Neagu (33 de ani), revine sub tricolor.

Vestea uriașă a fost dată de selecționerul Adi Vasile, care a declarat că se va putea baza pe serviciile Cristinei Neagu în anul 2022.

Cristina Neagu, revenire importantă sub tricolor

După ce a fost reconfirmat selecționer de membrii Comisiei Tehnice a FRH, Adi Vasile a primit o nouă veste bună. Acesta a aflat că va putea conta anul acesta pe căpitanul Cristina Neagu, handbalista care se retrăsese pentru o scurtă perioadă de la echipa națională. 

După ce nu a participat alături de România la Campionatul Mondial desfășurat la finalul anului trecut, Neagu va reveni la începutul acestui an alături de celelalte tricolore, iar Adi Vasile va putea miza pe ea în „dubla” cu Danemarca din luna martie. 

13este locul pe care a terminat România precedenta ediție a Campionatului Mondial

Cu Neagu din nou în lot, România luptă pentru Olimpiada de la Paris

Cea mai bună handbalistă a lumii de 4 ori, Cristina Neagu, revine la echipa națională după o pauză de un an, iar vestea a fost dată de selecționerul Adi Vasile. 

„Sunt multe aspecte din jocul nostru care au fost pulsuri după CM, am făcut pașii corecți în absența Cristinei, nivelul nostru o să crească având-o acum înapoi. Este nevoie în același timp de lucrurile de bază: dorința de a te sacrifica jucând în tricoul României, plăcerea de a trăi responsabilitatea jocului în tricoul naționalei. Mă bucură reîntoarcerea Cristinei la echipa națională și de acum încolo trebuie să muncim să ne calificăm la JO de la Paris”, a declarat Adrian Vasile, selecționerul naționalei feminine de handbal a României. 

830de goluri are Neagu la echipa națională

România, lună de foc

Cristina Neagu va trebui să conducă echipa națională spre un nou turneu final. Campionatul European de anul acesta reprezintă acum principalul obiectiv al României, iar tricolorele trebuie să se claseze pe unul dintre primele două locuri în grupa a 2-a preliminară pentru a obține biltele calificării. 

Danemarca este pe primul loc, cu 4 puncte, iar naționala noastră o poziție mai jos, cu 3 puncte. Cele două formații se vor întâlni în mai puțin de o lună, prima dată la Mioveni, pe 2 martie și trei zile mai târziu, la Odense. 

Campionatul European de handbal feminin din 2022 va fi organizat în perioada 4-20 noiembrie, în Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru. 

Îmi plac provocările și adversarii puternici, nu există scurtături către vârful piramidei. Danemarca este foarte puternică, vine din spate această echipă și va fi o forță în următorii ani, au jucătoare cu experiență internațională și vârstă bună. Nu există motivație mai bună decât să-i bați pe cei mai buni 
- Adi Vasile, selecționer România

Neagu, cel mai mare salariu din Liga Națională

Cristina Neagu a semnat la finele anului trecut prelungirea contractului cu CSM București, aceasta urmând să evolueze la echipa din capitală și în următoarele două sezoane. Angajamentul a fost semnat după ce handbalistei i-a fost oferit un salariu mult mai mare, care potrivit celor de la Adevărul, este de 20.000 de euro pe lună. 

15ani au trecut de când Cristina Neagu a debutat sub tricolor

Citește alte știri din handbal:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.