Kevin Ciubotaru (18 ani) este noul jucător al celor de la Rangers, acolo unde îl va avea coleg pe Ianis Hagi (23).
Tânărul fundaș stânga, internațional U18, se va alătura astfel lotului antrenat de Giovanni van Bronckhorst.
Aflat în programul Kinetic Foundation, Ciubotaru a dat probe la Rangers, unde a impresionat, scoțienii oferindu-i un contract pe două sezoane.
Cine e Kevin Ciubotaru
Născut la Roma, pe 2 februarie 2004, Ciubotaru, care va fi major de săptămâna viitoare, a început fotbalul la juniorii de la Ciampino (Italia) și a mai crescut la Rapid Viena și Admira Wacker (Austria). Apoi, a intrat în proiectul de juniori Kinetic Academy, în parteneriat cu Harris Academy Tottenham din Londra.
De aici fusese selecționat și la echipa națională U18 a României. În septembrie, conform FRF, a marcat și un gol la Slatina într-un amical împotriva echipei locale CSM (3-0). Vezi aici video cu golul. În acest meci a fost folosit tot în banda stângă, însă într-o poziție mai avansată.
Conform Telekom Sport, în 2020, Ciubotaru a ajuns la AVA Academy din Londra, o academie românească din Marea Britanie, pentru a fi încercat în diverse trialuri de Tottenham, Arsenal, Chelsea sau Parma.
{{text}}