Fake Views

Despre o boală veche, urâtă şi transmisibilă

Florinel Coman cade ca ars cu fierul roşu, se tăvăleşte, se schimonoseşte. "Ce a dat, mă?", îl întreabă imediat pe un coechipier. Când află că n-a căpătat ce urmărea îşi face cruce. "Penalty!", strigă patronul lui. Gabi Balint şi Ilie Dumitrescu se uită unul la celălalt, zâmbesc şi dau din cap. Nu, zic ei, nu e penalty. O fi fost atins, dar e prea puţin. Patronul mai insistă un pic, apoi îşi dă şi el seama că n-are rost.

Când albul e negru

Mai târziu, mult mai târziu, în ultimele răsuflări ale meciului cu Craiova-Mititelu, FCSB chiar capătă un penalty. Repetarea imaginilor arată că decizia lui Istvan Kovacs e corectă, deşi rezistă un strop de îndoială. Noroc cu ultima reluare, care ne lămureşte definitiv. Este, dom'le! Este? Ei, aş! 

"E penalty de Cascadorii râsului. Am văzut reluarea, Sidibé pune piciorul la jumătate de metru", răbufneşte după meci Claudiu Bălan. Auzi, mai vezi o dată un picior lovind pe altul şi îţi vine acum ţie să te cruceşti. Înţelegeţi? În fotbalul nostru, albul e negru. Şi viţăversa.

Meciul păcălirea arbitrului aşteaptă

Înapoi la meci. Prelungirile se prelungesc, mingea e în careul craiovenilor care apără cu disperare egalul. Olaru trimite cu capul la bătaie, Dumiter urmăreşte şi dintr-odată se prăbuşeşte ca împuşcat, ţinându-se de picior şi urlând. Hopa, iar penalty? Reluările nu sunt aşa de limpezi în zona presupusului contact, în schimb surprind foarte bine privirea lui Dumiter, care în cădere îl urmăreşte 'oţ pe Kovacs, să se prindă dacă prăbuşirea lui amplificată a dat roade. 

Nu, arbitrul n-o pune pe var. Greşit, ne lămurim după multe revizionări, era de lovitură de pedeapsă! Poate că Istvan în negru, mascat de jucători, n-o fi sesizat contactul (ceea ce nu-i iartă eroarea), dar e sigur că a prins tot baletul dramatic al atacantului, zvârcolirea, implorarea mută.

Clasamentul adevărului, gluma secolului

E posibil ca asta să-l fi influenţat în rău? E posibil ca tot acest teatru ieftin pe care îl joacă majoritatea covârşitoare a românilor şi străinilor din campionat că aibă efect de Petrică şi lupul? E posibil, de asemenea, ca nimeni să nu-şi pună această întrebare, să nu le pese, să vrea doar să păcălească, mereu, cu orice preţ, chiar şi cu acela de a se face de râs sau de a rata o victorie importantă? Trăim o psihoză a furtului generalizat, a cleptofotbalmaniei?

FC Alibi

Ne tot perpelim încercând să înţelegem de ce fotbalul nostru, când iese din bezna propriilor păruieli, se topeşte ca untul la soare. Poate că un răspuns răspicat e acesta: pentru că joacă la alibi! Pentru că deşi primeşte bani consistent mai mulţi decât vecinii estici, se complace în ceea ce arată a fi o laşitate endemică. În loc să câştige "bărbăteşte", în termeni fotbalistici, vrea să răzbească păcălind, metodă care nu funcţionează decât între şmecheri.

Păcălelile

Păcăleşte că are buget pentru a susţine salariile, că se îngrijeşte de creşterea jucătorilor, păcăleşte că vrea performanţă, că îi pasă de suporteri, că reprezintă comunităţile, şi nu pe politicenii lor. La capătul acestui lanţ de braşoave, fotbaliştii păcălesc, sau încearcă, oricând au ocazia, fără grija ridicolului de a fi văzuţi au ralenti cum trişează.

Nota cu care se şterg

Ei ştiu că dacă le iese, de vină o să fie arbitrul, iar dacă nu, batista pe ţambal şi "mai bagi o fisă, mai tragi o dată". Nimeni nu-i pune la stâlpul infamiei. În viaţa normală, cine fură sau încearcă să fure, să înşele, să provoace incorect consecinţe neplăcute altora e judecat şi condamnat. În fotbal, nimic de genul ăsta. Hoţii lui neprinşi sunt marcatori cinstiţi, chiar dacă un popor întreg îi prinde cu mâna în buzunar străin.

Vorba unui chelner care tot încărca nota, atunci când era surprins că a umblat cu fofârlica: "Nu-i nimic, nu-i nicio supărare, ştergem!". Adică, pricepeţi, s-ar fi cuvenit ca el să fie supărat că nu i-a mers!

Aşa şi cu bravii noştri simulanţi. Această constanţă a minciunii, a fărădelegii spune ceva despre cultura fotbalului. Strădania de a păcăli publicul care a plătit biletul te duce cu gândul la povestea cu hoţul şi prostul. Dar vom vedea cine va fi, până la capăt, păcălitul şi cine păcăliciul. Vorba aia: jucaţi-vă voi, jucaţi-vă!...