Adil Gevrek, bașkanul celor de la Malatyaspor, a reacționat astăzi, după ce Marius Șumudică a fost acuzat de fostul său translator, Oguzhan Erdogmuș, că și-ar fi abuzat sexual și verbal jucătorii.
Gevrek a comentat declarațiile dure ale translatorului și îi ia apărarea lui Marius Șumudică.
„Nu spun decât atât! Câtă vreme am lucrat împreună cu el la Malatya, noi n-am auzit niciodată un lucru de acest gen și nici n-am fost martori la vreunul. Aceste acuzații nu sunt ușoare, sunt unele foarte grave. Aici, la Malatya, știam de unele declarații și mișcări făcute de Șumudică, dar nu ne-am lovit niciodată de un astfel de lucru atunci când l-am studiat.
Este un lucru spus o singură dată de către un translator. Chiar dacă o persoană îți este dușman, astfel de lucruri sunt sensibile. Toată lumea are o familie. Așa că nu pot spune mai multe despre acest subiect”, a declarat Adil Gevrek, potrivit Ajansspor.
Marius Șumudică, acuzat că „a abuzat sexual și verbal jucătorii”
Oguzhan Erdogmuș, fostul translator al lui Șumudică, a acuzat, zilele trecute, în presa din Turcia: „Când Marius Șumudică a venit la Yeni Malatyaspor, eu nu am vorbit, din respect pentru comunitatea din Malatya. Mai mulți oameni au intervenit. Acum pot să vorbesc liber. Marius Șumudică a abuzat sexual și verbal jucătorii. Dacă vreți, pot să dovedesc”.
Marius Șumudică a răspuns acuzațiilor: „Sunt familist convins, cum să fac așa ceva?”
Șumudică a reacționat rapid, în fața acuzațiilor grave formulate de Erdogmus.
„Eu mai glumesc, mă știți foarte bine, dar să faci astfel de acuzații? Să fiu acuzat de agresiune sexuală? Sunt familist convins, cum să fac așa ceva? E vorba despre translatorul care m-a atacat încă de când am ajuns la Malatya.
M-a și pufnit râsul. Mai departe se vor ocupa avocații mei. Nici nu pot să comentez aceste informații. Mie îmi plac femeile, nu îmi plac băieții.
Eu mai glumesc cu jucătorii, știți cum fac eu, mai iau jucătorii în brațe, îi mai pup. Dar să faci astfel de acuzații? Mă frapează că apar astfel de lucruri după ce am plecat din țară, vor să-mi strice imaginea”, a declarat antrenorul, în cadrul emisiunii Liga DigiSport”.
Translatorul Oguzhan Erdogmuş: „Marius Șumudică a abuzat sexual și verbal jucătorii”
Când Marius Șumudică a venit la Yeni Malatyaspor, eu nu am vorbit, din respect pentru comunitatea din Malatya. Mai mulți oameni au intervenit. Acum pot să vorbesc liber. Marius Șumudică a abuzat sexual și verbal jucătorii. Dacă vreți, pot să dovedesc.
- Oguzhan Erdogmuş, conform Hurryiet
Oguzhan Erdogmuș nu e la primul atac la adresa lui Șumudică
În luna octombrie a anului trecut, Oguzhan Erdogmuș l-a acuzat pe Șumudică în presa locală că, deși antrenorul român consideră Turcia ca a doua sa țară, acesta nu se ferește să o jignească.
„El spune constant în faţa presei «Turcia e a doua mea ţară», dar ne insultă ţara pe la spate. Înaintea unei conferințe de presă, un colaborator mi-a spus «Ai grijă, fiule. El plânge, dar e un plans fals, minte» . Când a spus asta, am râs. Puteţi să vedeţi şi în imagini.
Ai fugit din ţara noastră când pandemia de Covid-19 a început, apoi ai revenit doar pentru că nu ai găsit un loc de muncă în altă parte. Totul ţi-a fost adus în cameră, de la covoare, draperii, TV, la cuptor cu microunde. Masa ta era pregătită la club. Ai făcut scandal din nimic”, a spus Erdogmuș potrivit celor de la Yenisafak.
{{text}}