„Dinamo e Dinamo!”

Așa grăit-a Reghecampf vrând să crească un pic cota victoriei în „Groapă”. Rușinea înflorește ca mucegaiul când foștii rivali te compătimesc. Rușinea suporterilor, despre ea vorbim

Chiar dacă i se cam revarsă burtica de sub tricou, Jovan Markovici a surprins esența meciului Dinamo-CSU Craiova 1-6. "Ne-am uitat mai atent la meciurile lor și am zis să tragem la poartă", a dezvăluit atacantul oltean pregătirea meciului cu Dinamo. Sigur că nu a fost doar atât, "Laur" s-ar supăra pe noi dacă am acredita această idee. Dar impresia celor care au văzut meciul, fie cap-coadă, fie numai porțiuni, a fost aceasta, de partidă de antrenament.

Decența Craiovei

Bancu, Markovici, Gustavo și ceilalți au exersat preluări dificile, au experimentat trasee care nu ai șansa să îți iasă nici la antrenament. Aveai senzația la un moment dat că o echipă profesionistă întâlnește una de bucătari, pardon, chefi! Spre lauda ei, Craiova a administrat acest 6-1 cu o anumită decență, fără intenția vădită de a-și umili adversarul. La declarații, până și debutantul Atanas Trică a îmbrățișat teoria că e păcat că Dinamo a ajuns aici. Din dorința de a fi cavaler, Reghecampf chiar a exagerat: "Dinamo e Dinamo". Nu, trebuie schimbați timpii! Corect este "Dinamo era Dinamo".

Pentru cine ar fi păcat?

De fapt, pentru cine este păcat că Dinamo a ajuns unde a ajuns? Adică în cel mai rușinos pasaj al existenței ei septuagenare. Pentru "Flavius", care nu își dă demisia, așteptând cuminte să fie dat afară? Pentru portarul-clovn Chesneau, alternativă la circarul Figueiredo? Exclus. Ei, ca și acest neverosimil Aloe sau ca Răuță, "Il capitano!!??", ca Rodriguez, ca Ivanovski, atacantul care ocolește poarta mai bine decât schiorii slalomiști de la Beijing, toți aceștia nu au legătură nici cu fotbalul, nici cu Dinamo. Pentru cine ar mai putea fi păcat că Dinamo a ajuns o paiață care inspiră milă și foștilor rivali? Pentru Iuliu Mureșan, pentru nenea Zăvăleanu?

Rolul așa-zișilor binefăcători

În transmisia TV au fost câteva imagini cu suporteri dinamoviști, alții decât cei care dau tonul la scos tricoul de pe jucători. Erau oameni tineri și foarte tineri, pentru care probabil Răducioiu, domnul acela încă blond, este preistorie, iar Claudiu Niculescu și Ionel Dănciulescu o amintire pe cale să se șteargă. Zâmbeau jenați acei tineri, cumva amar, oarecum ironic. Erau și fete printre ei, galeria civilă a lui Dinamo nu este misogină. Băieți, fete, erau chipuri umbrite de această farsă însămânțată de binefăcătorii din trecut, a căror listă se încheie cu fondatorul coaforului și cu alter-ego-ul lui spaniol.

Ce zice consultantul?

Pentru acei tineri este păcat că Dinamo a ajuns rău. Dinamo este pe cale să își piardă nu numai locul în prima ligă (atenție însă la depunctarea ritmică a Gazului!), nu doar respectul adversarilor. Când începi să îți irosești legătura cu suporterii, mai ales cu cei tineri, îți pierzi viitorul. Ar fi interesant de aflat ce părere are pe subiect domnul Nicolae Badea. Sigur, în calitate de suporter mai în vârstă și de etern consultant.