Fotbal   •   Liga 1   •   FARUL - FC VOLUNTARI 3-0

Gică Hagi a urlat la un copil de mingi și l-a făcut să plângă: „S-a speriat de mine că sunt «balaur»” + Cum s-a revanșat după meci

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 12 februarie 2022

Farul - FC Voluntari 3-0. Spre finalul partidei, Gheorghe Hagi, antrenorul constănțenilor, a fost protagonistul unui moment delicat, când a făcut un copil de mingi să plângă.

La scorul de 2-0 pentru Farul, Gică Hagi a urlat la un copil de mingi aflat în apropierea băncii de rezerve, din cauză ca a dat mingea rapid la adversari pentru a o repune în joc.

Hagi l-a făcut să plângă pe băiat, dar l-a dus să cunoască jucătorii Farului la final

„Regele” l-a făcut să plângă pe băiat. Apoi, când Farul a marcat și golul de 3-0, Hagi s-a dus la puști și l-a luat în brațe, cerându-i scuze pentru reacția avută.


Gică Hagi, îmbrățișându-l pe copilul de mingi după reușita de 3-0 a lui Purece

La finalul partidei, Gică Hagi a comentat incidentul: „Antrenorul trebuia să-i spună ca atunci când echipa ta conduce nu poți să joci rapid, și conduceam nu cu 3-0, ci cu 1-0 (n.r. - Farul conducea cu 2-0). După golul 3 am stat cu el, i-am explicat, a fost și cu noi în vestiar la final. A cunoscut jucătorii, i-a dat Adi Petre tricoul cadou. 

O zi fericită pentru el, cu toate că s-a speriat de mine că sunt «balaur» și am momentele mele, dar după cred că l-am făcut fericit și o să-și aducă aminte toată viață”, a spus Hagi la flash-interviu.

Citește alte știri din Liga 1:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.