CSA Steaua a câștigat meciul amical cu Astra Giurgiu, adversară din liga secundă, scor 7-1.
Steaua merge perfect în meciurile de pregătire din această iarnă. „Militarii” au izbutit o nouă victorie la scor, de data aceasta în fața unei formații din același eșalon. Bogdan Chipirliu a marcat un hattrick, Vasile Buhăescu a semnat o dublă, iar Rareș Enceanu și Dragoș Huiban au contribuit cu câte o reușită.
Echipa folosită de Daniel Oprița în meciul amical cu Astra: Bălbărău - Oroian, Bactăr, Beța, Neacșu - Drăghici, V. Enceanu, Bărbulescu, Bustea - Chipirliu, Buhăescu
Ultimul test înaintea reluării campionatului va fi pe 17 februarie, împotriva celor de la Concordia Chiajna.
Rezultatele înregistrate de CSA Steaua în meciurile amicale din această iarnă:
- 2-2 cu Progresul Spartac
- 3-1 cu CS Tunari
- 3-1 cu CS Afumați
- 7-1 cu Jiul Petroșani
- 6-1 cu Farul II
CSA Steaua, pregătiri pentru reluarea campionatului
Chiar dacă nu are drept de promovare în Liga 1, CSA Steaua vrea să încheie sezonul regulat pe loc de play-off. Începe anul 2022 de pe locul 6, cu 28 de puncte, două peste urmăritoarea Csikszereda. În ultimele 3 etape, roș-albaștrii vor juca pe teren propriu cu Poli Iași și în deplasare cu Unirea Constanța și Metaloglobus.
{{text}}