Dinamo a obținut primul punct în deplasare din acest sezon, după 0-0 cu UTA, la Arad. Primul rezultat pozitiv al trupei lui Stoican în Liga 1, după 6 eșecuri consecutive.
Prima mare ocazie a meciului a venit în minutul 10. Singur cu Cristiano Figueiredo, Dangubic a șutat pe lângă poartă!
În minutul 35, Dangubic a introdus mingea în poartă, dar reușita a fost anulată de asistentul Adrian Vornicu, care a văzut ofsaid la mijlocașul croat în momentul devierii lui Laukzemis. Reluările TV nu i-au dat dreptate oficialului.
Până la pauză, Dinamo a rămas în inferioritate numerică. Marco Ehmann a primit două cartonașe galbene, al doilea în minutul 41, pentru un presupus fault asupra lui Shlyakov, contestat vehement de stoperul dinamovist.
În minutul 64 a venit cea mai mare ocazie a meciului. Roger a șutat violent, dar balonul a lovit bara transversală. În minutul 78, Dinamo a mai avut un jucător eliminat. Alexandru Răuță a văzut al doilea cartonaș galben, pentru o intrare întârziată asupra lui Shlyakov.
În nouă oameni, Dinamo a rezistat fără gol primit și a obținut astfel primul punct în deplasare în acest sezon! UTA a fost foarte aproape de gol în minutul 90+3, când Pierret a respins balonul în bară.
„Câinii roșii” ajung la un total de 13 puncte în 26 de etape, în vreme ce UTA are acum 33 de puncte.
FINAL » UTA - Dinamo 0-0
- Click AICI pentru statistici!
- VIDEO cu fazele importante
- Aproximativ 3.800 de persoane au asistat la meciul de la Arad.
Echipele de start la UTA - Dinamo:
UTA: Iacob – Vukcevic, Erico, Benca, Shliakov – Isca, Batha – Ubbink, Roger, Dangubic - Laukzemis
Rezerve: Blănaru, Baravykas, Dima, Vorobjovas, Medimorec, Hrezdac, Mericioiu, Cardoso, Otele
Antrenor: Ionuț Badea
Dinamo: Cristiano – Buleică, Patriche, Jovanvic, Ehmann, An. Radu – Ivanov, Răuță, Pierret – C. Matei, Ivanovski
Rezerve: Fara, R.Grigore, Giafer, Crețu, Ah. Bani, Bordușanu, Borcea, Celar
Antrenor: Flavius Stoican
Stadion: Arena Francisc Neuman (Arad)
Arbitru: Popa Cătălin (Piteşti) / A1: Vornicu Adrian (Iaşi), A2: Bîrdeş Romică (Piteşti)
{{text}}