Espanyol și FC Barcelona au remizat în derby-ul Cataloniei, scor 2-2.
Pedri a deschis scorul încă din minutul 2. Centrare Jordi Alba, reluare cu latul, din voleu. Mingea a lovit pământul și l-a depășit pe Diego Lopez.
Espanyol a egalat cu 5 minute înainte de pauză. Sergi Darder a înscris cu un șut de la marginea careului, plasat lângă bara stângă a porții lui Marc Andre ter Stegen.
Darder s-a bucurat în stilul lui Cristiano Ronaldo după golul împotriva FC Barcelona
Imediat după reușita sa, Darder le-a amintit adversarilor de unul dintre marii lor rivali din ultimul deceniu. Sergi s-a bucurat în stilul caracteristic lui Cristiano Ronaldo, o săritură pe care jucătorii „blaugrana” o știu foarte bine din perioada în care îl înfruntau pe portughez în El Clasico.
Cu aproximativ 9 minute în urmă, Barcelona crezuse că a dat lovitura. Gavi a înscris, dar reușita a fost anulată după intervenția arbitrilor din camera VAR. Frenkie de Jong, implicat în faza de construcție, era în ofsaid.
În minutul 65, Darder a ieșit din nou la rampă. I-a pasat extraordinar lui Raul de Tomas, peste apărarea Barcelonei. Atacantul crescut de Real Madrid a preluat și l-a „executat” cu sânge rece pe portarul Barcelonei.
FC Barcelona a egalat în minutul 90+6. Centrare Adama Traore, reluare cu capul a lui Luuk de Jong, care fusese introdus pe teren în minutul 89.
Ambele echipe au încheiat partida cu 10 oameni pe teren. Gerard Pique și Nico Melamed au fost eliminați în minutul 90+2. Stoperul Barcelonei s-a șicanat cu micuțul său adversar, iar arbitrul le-a acordat amândurora al doilea cartonaș galben.
Espanyol are acum 28 de puncte și rămâne pe locul 13, în vreme ce FC Barcelona ajunge la un total de 39 de puncte și este pe 4, primul loc care asigură calificarea în grupele Champions League.
FINAL » Espanyol - Barcelona 2-2
- Au marcat: Darder 40; de Tomas 64 / Pedri 2; L. de Jong 90+6
{{text}}