Problemele fără precedent cu care se confruntă Gaz Metan Mediaș au determinat casele de pariuri să ia o decizie cu implicații. Astfel, agențiile au scos din ofertă meciul cu Dinamo de vineri seara.
Dinamo - Gaz Metan ar fi trebuit să fie un duel pe viață și pe moarte pentru supraviețuirea în Liga 1. Datele problemei s-au schimbat însă complet după ce mai mulți fotbaliști importanți de-ai medieșenilor au fost declarați liberi de contract. Astfel, trupa lui Ilie Poenaru va aborda partida cu Dinamo cu rezerve și juniori de la echipa secundă, ceea ce facilitează drumul „câinilor” spre victorie.
Casele de pariuri au acționat în consecință: au scos meciul din ofertă, unul care, inițial, propunea o cotă avantajoasă pentru un triumf al lui Dinamo. Sâmbătă, succesul roș-albilor era creditat cu 2,40. Între timp, cota a scăzut până la 1.70, pentru ca ulterior meciul să dispară din ofertele bookmakerilor.
Ne dorim ca meciul cu Gaz Metan să se joace pe teren. Îi înțelegem pe jucătorii de la Mediaș și știm că nu le este ușor să joace doar în schimbul promisiunilor. Suntem alături de ei și de suporterii din Mediaș, un oraș care nu are prea multe bucurii în afară de fotbal. De-a lungul timpului, ne-am oferit să ajutăm suporterii altor cluburi cu ceea ce știm să facem.
- Comunicat DDB
Gaz Metan retrogradează direct, apoi se desființează
O retrogradată direct va fi aproape sigur Gaz Metan Mediaș, rămasă fără bani și fără jucători. 11 fotbaliști de la Gaz reușiseră până luni seara să devină liberi.
Din niște formații condamnate să retrogradeze, Dinamo și Clinceni ajung să aibă chiar șanse serioase de a prinde ultimul loc pentru barajul de salvare-promovare. Adversară ar urma să fie a treia clasată din liga a doua. Cum s-a ajuns la calculele acestea?
Criza deja existentă la Gaz Metan a devenit una fără cale de rezolvare. Jucătorii au încercat să-i determine pe decidenții din club să-i elibereze, fiindcă era ultima zi din mercato, și i-au presat la ultima lor șansă de a-și mai putea găsi alte echipe.
Oamenii care au mai rămas în club au refuzat însă să-și asume să le semneze rezilierea contractelor, până seara târziu, când au acceptat să-i elibereze pe: Gabriel Moura, Vlad Morar, Vâlceanu, Matricardi, Horj, Dobrescu, Francisco Junior, Mihai Lixandru, Ioan Filip, Grădinaru, Irobiso.
Sunt cam toți titularii de la Gaz Metan, ceea ce înseamnă că echipa nu va mai conta în sezonul acesta. Străinii aveau mici șanse să „evadeze”: să rupă contractele și să deschidă procese direct la FIFA, un privilegiu de care românii nu se bucură.
{{text}}