Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

El este „Schillaci” de la FCSB » Valentin Gheorghe, letal din postura de rezervă

Valentin Gheroghe Foto: Imago

Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu   —  marţi, 15 februarie 2022

Cele mai recente 6 goluri ale lui Valentin Gheorghe au apărut când a fost trimis pe teren din postura de rezervă. Marcase contra CFR-ului, a înscris de două ori în revenirea spectaculoasă din partida cu Chindia.

Unul dintre cei mai ieftini fotbaliști pe care i-a cumpărat Becali a devenit un om important în parcursul FCSB-ului și în concurența cu CFR. El a salvat puncte duminică seară, când a intrat pe teren imediat după pauză și a marcat de două ori. A contribuit astfel la victoria cu Chindia, 3-2, după ce târgoviștenii conduseseră la capătul primei reprize cu 2-0. 

Înscrisese un gol și în derby-ul cu CFR, încheiat egal, 3-3, un alt joc în care echipa lui fusese condusă multă vreme pe tabelă. Gheorghe a marcat ultimul gol într-un meci pe care l-a jucat ca titular pe 12 septembrie, în succesul cu 6-0 înregistrat în compania lui Dinamo.

De atunci a mai dat 6 goluri și toate au fost realizate când a fost trimis pe teren pe parcursul partidelor! Petrea a remarcat și el după ce formația lui a învins-o pe Chindia: „Vali Gheorghe e arma noastră secretă”.


A început campionatul în „B”

Când l-a cumpărat de la Astra pe Gheorghe, Becali a plătit 250.000 de euro, o sumă mică în comparație cu zecile de transferuri de milioane de euro pe care le-a făcut el de când există în fotbal. Mijlocașul dreapta se afla într-o situație dezastruoasă atunci. 

Retrogradase cu Astra în liga a doua și conducerea nu-i permisese să plece în vară, așa că el a continuat printre giurgiuveni și a și jucat în câteva meciuri din „B” la începutul sezonului. Au încercat să-l achiziționeze Universitatea Craiova, Rapid.

Niciuna nu și-a permis sau nu a acceptat să achite 250.000 de euro, cât a plătit Becali, din moment ce jucătorul se afla în liga a doua, insista să fie lăsat să plece, deci ar fi existat, teoretic, șanse să fie luat mai ieftin. 


Gigi a riscat sfertul de milion de euro fiindcă a insistat Edi Iordănescu și beneficiază deja de pe urma golurilor pe care le înscrie Gheorghe, cea mai eficientă rezervă

7goluri are Vali în sezonul acesta: 1 gol în Cupa României și 6 campionat. A marcat o dată ca titular și de 6 ori ca rezervă

Cine a fost Schillaci

Salvatore Schillaci (foto) a fost un atacant italian din anii '80-'90, specializat în goluri marcate din postura de rezervă. Lansat de Messina, „Toto” s-a consacrat la Juventus, apoi a evoluat și la Inter. 

Salvatore Schillaci

La Mondialul din '90, cele 6 reușite ale sale au dus Italia până în semifinale. Schillaci a fost declarat jucătorul turneului final, deși rar juca în fața lui Vialli, Roberto Baggio sau Carnevale.

VIDEO FCSB - Chindia 3-2 // Valentin Gheorghe, atacant FCSB: „Suntem fericiți pentru aceste puncte, erau foarte importante”

Citește alte știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.