Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - POLI TIMIŞOARA 1-1

Scoşi pe tuşă!

Articol de Mihai Mateaş   —  miercuri, 23 aprilie 2008

Dusan Uhrin jr. s-a gîndit să-şi odihnească cinci titulari în Ghencea.

Marius Popa (29 de meciuri şi 2.566 de minute), locul 1 în clasamentul meciurilor jucate în acest sezon. Abiodun (28 de meciuri şi 2.053 de minute), locul 3 în acelaşi top. Cînu şi Aliuţă (cîte 21 de meciuri), locurile 5 şi 6 ca pre­zen­ţe în teren, plus căpitanul Ionel Ganea. Toţi au lipsit aseară din for­mula aliniată de Uhrin în Ghencea.



Dacă Aliuţă şi Cînu au fost ex­cluşi definitiv din lot, fiind acuzaţi că n-au mai pus suflet pentru e­chi­pă şi au viaţă nesportivă, urmînd ca din vară să părăsească pe Poli, absenţele lui Abiodun, Ganea şi Marius Popa au şocat.



Oficial, căpitanul Ionel Ganea ar fi intrat în dizgraţia lui Marian Iancu, bossul Timişoarei răbufnind la finalul meciului pierdut acasă, cu Cra­iova (1-3), din etapa trecută. “Ga­nea a început să vorbească mai mult decît joacă. În plus, noi l-am adus să fie un lider, nu să dezbine ves­tiarul”, au fost acuzele pa­tro­nului la adresa “Ganezului”.



Lui Marius Popa, Marian Iancu i-a dat un ultimatum tocmai înain­tea confruntării cu Steaua, pentru a semna prelungirea contractului, goalkeeperul cerînd un răgaz de gîndire! În cazul lui Abiodun, mo­ti­va­ţia lui Uhrin a fost că nigerianul e surmenat, dat fiind faptul că mijlo­ca­şul a evoluat în toate partidele, cu o singură excepţie, în acest sezon.

3 jucători din echipa care învingea Steaua în tur s-au mai aflat şi aseară în teren, Gigel Bucur, Rusici şi Artiom Karamian.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.