Fotbal   •   Liga 1   •   GSP LIVE

CFR Cluj, felicitată pentru noul transfer: „Afacere foarte bună!” + Cum a devenit Miculescu unul dintre cei mai râvniți fotbaliști din Liga 1

David Miculescu, în CFR Cluj - UTA // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 16 februarie 2022

Invitat la GSP Live, Laszlo Balint (42 de ani) a explicat de ce a ales să demisioneze de la UTA, a vorbit despre planurile sale de viitor, despre transferul lui Roger Junio (25) la CFR Cluj și transformarea lui David Miculescu (20). 

Laszlo Balint a explicat cum l-a ajutat pe David Miculescu, principalul produs de export al arădenilor, să urce la un nivel superior. Antrenorul e convins că mijlocașul ofensiv al celor de UTA va prinde un transfer important în străinătate. 

Laszlo Balint: „Miculescu a înțeles importanța vieții extrasportive”


„E clar că, mai devreme sau mai târziu, Miculescu va face pasul către o echipă importantă. Cred că ar putea face pasul către o echipă importantă din străinătate. Are calitate, îl ajută fizicul. Are talie, este puternic, are joc aerian și se ajută de piciorul drept, deși este stângaci. Este principalul marcator al echipei, a înscris goluri care au adus puncte importante. 

Au fost momente în care l-am luat pe partea de analiză video și i-am arătat anumite situații în care pe dezvoltarea de joc mingea ajungea la el, el o dădea mai departe și nu avea reacția de a merge imediat către zona de finalizare. Ușor, ușor, a îmbunătățit acest lucru, precum și jocul între linii. Progresul lui a fost remarcabil, cel puțin în ultimul sezon. 

A înțeles importanța vieții extrasportive. Nu vă gândiți la prostii, mă gândesc la alimentație când spun asta. E un detaliu foarte greu de controlat de noi, de antrenori, de staff-ul medical. Colaborăm cu o doamnă doctor nutriționistă, iar ea de fiecare dată făcea un plan alimentar pentru fiecare jucător în parte. Miculescu chiar s-a ținut de acest lucru”, dezvăluie Balint. 

Au fost echipe din străinătate interesate de serviciile lui Miculescu, sunt convins că UTA are posibilitatea de a-l transfera direct în străinătate, dar nu cred că acum. Acum este un jucător prea important pentru UTA



- Laszlo Balint 


Laszlo Balint, despre plecarea de la UTA: „Am o durere mare în suflet”

Balint a considerat că la UTA, care nu câștigase de 10 etape, era nevoie de o schimbare. Antrenorul a dezvăluit că pune preț pe energii și că a mizat pe o schimbare în bine odată cu plecare sa. La primul meci fără Balint, UTA a câștigat cu Sepsi OSK, 1-0.

„Am considerat că plecarea este decizia cea mai bună, în primul rând pentru echipă și pentru băieți, pentru a exista o reacție benefică la nivel mental, în așa fel încât să apară și rezultatele. Vă spun sincer, cred foarte mult în energii. Am considerat, și nu m-am înșelat, că odată cu plecarea mea, energiile se vor schimba cumva și zeița Fortuna își va întoarce fața către echipă, către băieți”, a declarat Balint. 

Energiile, din punctul meu de vedere, se vor alinia și pentru mine. Am o durere mare în suflet, că am fost obligat să iau această decizie. Din punct de vedere afectiv, sunt foarte atașat de echipă, de club. Sunt suporterul lor numărul 1, de la distanță, dar partea profesională m-a separat de echipă. În viață există astfel de situații, deocamdată aștept ușa care urmează să se deschidă. 



Mai am mult de lucru, de arătat în fotbalul românesc. Încă sunt la început de drum, foarte motivat și determinat să reușesc în această meserie.



Să nu credeți că nu au existat telefoane. Lumea se interesează de situația mea, de planurile mele. Dar e un moment în care echipele nu schimbă, nici UTA nu ar fi schimbat dacă nu ar fi venit decizia mea. E doar începutul sezonului de primăvară.



Am primit primul telefon la o jumătate de oră după ce a fost făcută publică decizia mea. Nu am fost sunat direct, a fost sunat agentul meu, dar nu pentru o ofertă concretă. Să-i spunem o tatonare, un interes manifestat. Nu este vorba despre Rapid, ca să clarific asta. 



Nu voi intra în detalii, sunt echipe cu antrenor. Au fost discuții inclusiv în străinătate, dar la nivel de interes, de intenție. Nimic concret. Asteptăm să vedem care dintre discuții ca căpăta o nuanță concretă.



- Laszlo Balint, ex-antrenor UTA 

Laszlo Balint, despre transferul lui Roger: „CFR Cluj a făcut o afacere foarte bună”

Totodată, Balint a discutat cu moderatorul Costin Ștucan despre Roger Junio, mijlocașul de bandă cumpărat de CFR Cluj de la UTA. Antrenorul e convins că ardelenii au dat lovitura. 

„Mă bucur foarte mult pentru Roger, consider că CFR a făcut o afacere foarte bună. Este un jucător care se pliază foarte bine pe specificul Ligii 1. În momentul în care am analizat posibilitatea aducerii lui Roger, el evolua la fosta echipă pe o poziție de număr 10. În primele 2-3 săptămâni mi-am dat seama că are calități care-l recomandă mai degrabă ca fiind un jucător de bandă.

Îmi este greu să anticipez unde va fi jucat la CFR, dar cunoscându-l pe Mister, cred că l-au recomandat și calitățile defensive ale lui Roger, capacitatea de efort. Era primul aproape meci de meci în privința parametrilor fizici. Cred că asta a reprezentat un atu foarte mare. Plus forța, pierde foarte greu mingea când intră în posesia ei. Sunt lucruri care îl recomandă pentru o echipă precum CFR, cu obiective importante.

Un alt avantaj pentru Roger este faptul că poate evolua atât în bandă, în acel 4-3-3 de multe ori folosit de Dan Petrescu, dar și ca inter. Are calitatea tehnică pentru zonele respective. Sunt convins că va produce impact în jocul CFR-ului. Dacă nu imediat, destul de rapid”, spune Balint. 

Roger este un băiat educat, credincios. Vorbeam foarte des cu maseurii, cu doctorul. De fiecare dată când ajungea la stadion, deschidea ușa cabinetului și în fiecare dimineață îi saluta pe oamenii din staff-ul medical: «vă salut, băieți. Ce faceți, cum sunteți?» 



Un detaliu mărunt, care contează foarte mult pentru acești oameni. A fost foarte apropiat de toți de club. E un băiat modest, extrem de plăcut. Oamenilor le-a fost greu în momentul în care Roger și-a luat la revedere.



- Laszlo Balint, ex-antrenor UTA

Citește mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.