Un ziarist italian a încercat să-l prindă în ofsaid pe Xavi la conferința de presă premergătoare partidei Barcelona - Napoli din Europa League. Nu i-a ieșit
- Barcelona și Napoli se întâlnesc joi, de la 19:45, în „16”-imile Europa League, manșa tur. Meciul va fi arbitrat de Istvan Kovacs.
Un ziarist de la Corriere dello Sport deplasat în Spania l-a întrebat pe antrenorul Barcelonei unde se afla în seara de 5 aprilie 2001, când jurnalistul în cauză, Andrea De Pauli, considera că Barca a disputat ultima partidă în Europa League, competiție care se numea Cupa UEFA la vremea respectivă.
Xavi a fost perspicace și, cu zâmbetul pe buze, a precizat că Barcelona a disputat ultimul joc în Europa League în anul 2004, sezon în care catalanii au fost eliminați din competiție de Celtic, 0-1 la general în „sferturi”.
VIDEO. Dialogul dintre Xavi și ziaristul italian
- - Mister, sunt Andrea De Pauli de la Corriere dello Sport, aș vrea să vă întreb dacă vă amintiți unde erați în noaptea de 5 aprilie 2001.
- - La naiba! Sigur la fotbal, asta e clar. Chiar nu știu...
- - Dacă nu mă înșel, e ultima dată când Barcelona a jucat în Cupa UEFA, contra lui Liverpool, pe Camp Nou, acasă.
- - N-a fost în 2004...?
- - Atunci m-am înșelat. Ideea era că dumneavoastră ați intrat atunci pe teren în locul lui Luis Enrique, în minutul 72. Ce vă amintiți din acea experiență în Cupa UEFA?
- - Știu că a fost foarte dificil și că nu am câștigat trofeul. E un titlu pe care nu-l avem în istoria noastră. E o motivație în plus. Cred că, dacă-mi amintesc bine, atunci ne-a scos Liverpool, în semifinale (n.r. pe 5/19 aprilie 2001, scor 0-1 la general - gol McAllister din penalty), iar în 2004 ne-a scos Celtic (n.r. pe 11/25 martie 2004, 0-1 la general pentru scoțieni - gol Thompson)... Asta arată ce greu era. Era Barcelona lui Ronaldinho, în 2004! Erau Kluivert, Luis Enrique. Eram și eu... nu am reușit să jucăm finala. Acum avem o altă șansă, e o competiție europeană. Eu sunt foarte motivat, la fel și jucătorii. Mă înfurie când aud imnul Ligii Campionilor și știu că nu sunt acolo! Dar asta trebuie să ne facă mai puternici și să muncim mai mult pentru a ajunge din nou acolo.
VIDEO. Xavi: „De ce mă întrebați despre Mbappe?”
În cadrul aceleiași conferințe, Xavi a mai purtat o „luptă” cu o jurnalistă care voia să-l întrebe despre prestația lui Mbappe contra Realului, 1-0 pentru PSG în manșa tur a „optimilor” Champions League. Kylian a reușit golul decisiv la ultima fază a partidei.
- - Sunt Helena Condis, de la Cope. Voiam să vă întreb despre Mbappe, aseară...
- - Eu n-am de ce să vorbesc despre Mbappe. Hai să vedem, ce nume mai ai?
- - Numele de mâine...
- - Îi ai pe Pedri, pe Ferran? Cum îi vezi? Hai!
- - Pe Pedri îl văd bine, a marcat la nici două minute de când a intrat pe teren la meciul trecut (n.r. cu Espanyol, 2-2).
- - E fenomenal, acesta e drumul, evoluăm. Vreau să vorbesc despre ai mei.
- - Dar Mbappe...
- - E un mare jucător, ce vrei să spun de el? Mbappe, Messi, Neymar, PSG e o mare echipă, Real Madrid e o mare echipă, dar nu suntem în acea competiție din păcate. Din păcate, din păcate! Eu sunt un luptător, am curaj după eliminarea din Ligă. Trebuie să ajungem din nou acolo. Dar nu mă mai întreba de Mbappe. Dacă joc cu ei, îi analizez, altfel nu.
{{text}}