Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Rapid invită fanii să aleagă data pentru inaugurarea stadionului din Giulești » Unde și până când se poate vota

+24 Foto
Noul stadion din Giulești

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 17 februarie 2022

Rapid a prezentat două variante de inaugurare a noului stadion din Giulești. Fanii au posibilitatea de a vota până pe 20 februarie, ora 19:23 (n.r. - aleasă simbolic pentru că formează anul înființării clubului).

CS Rapid a obținut toate avizele necesare pentru funcționarea arenei „Rapid - Giulești”, anunță clubul alb-vișiniu. Inaugurarea stadionului va avea loc în luna martie, însă data primului meci pe care nou-promovata îl va disputa acolo nu se cunoaște în acest moment.

Cele două opțiuni de inaugurare a noului stadion „Rapid - Giulești”

Rapid a prezentat două variante: ca primul meci de pe noua arenă să fie în prima etapă din play-off sau play-out sau ca partida inaugurării să aibă loc pe 26 martie și să fie de natură amicală.


Rapid a ales ca data inaugurării să aibă loc după 8 martie 2022 „din respect pentru suporterii noștri și din dorința de a-i avea în număr cât mai mare în noua noastră casă”, având în vedere că restricțiile pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 ar putea fi relaxate în martie, iar spectatorii permiși la evenimentele sportive în proporție de 50% din capacitatea arenelor.

Pentru a stabili data inaugurării, Rapid și-a invitat fanii să voteze. Variantele, care pot fi alese AICI, sunt:

  1. „După finalul sezonului regular, echipa noastră să dispute primul meci oficial în play-off sau play-out pe stadionul Giulești”; 
  2. „FC Rapid să organizeze un eveniment dedicat inaugurării, incluzând și o partidă amicală, în data de 26 martie, atunci când calendarul echipei naționale oferă o pauză în campionat”.

Opțiunile pot fi exprimate până duminică, 20 februarie, la ora 19:23.


Caracteristici stadion „Rapid - Giulești”

  • Capacitate: 14.000 de locuri
  • Suprafața de joc: 105 metri lungime, 68 metri lățime; gazon natural ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație
  • Beneficii: pistă de atletism sub tribune, sală de sport sub „Peluza Nord”; 28 de spații de cazare pentru sportivi, spații administrative, magazin, zonă de mâncare, spații pentru mass media și VIP

Mugur Bolohan, vicepreședinte la CS Rapid, a dezvăluit pentru GSP.ro care vor fi costurile de închiriere ale arenei: „Am stabilit ca pentru un meci de Liga 1 prețul minim de închiriere să fie de 10.000 de euro. Dacă se joacă în nocturnă, iar clubul are nevoie și de alte lucruri, ca ingineri de sunet sau de lumini, prețul crește. Și va conta și pentru cât timp se închiriază”. 

Teoretic, orice echipă ar putea juca aici, dar în limita bunului simț. E clar că pentru echipe ca FCSB sau Dinamo, care joacă pe alte stadioane, ar fi mai greu să fie gazde în Giulești. Avem un protocol cu FRF. Vor juca aici echipele de juniori, naționala de fotbal feminin și România U21.



- Mugur Bolohan, vicepreședinte CS Rapid 

Sistem de iluminat de ultimă generație în Giulești 

Stadionul „Rapid - Giulești” beneficiază, precum arena din Ghencea, de un sistem de iluminat de ultimă generație.

„Este posibilă proiectarea culorilor echipelor la fiecare meci, oferind un stimul suplimentar fanilor pe măsură ce intră pe stadion. 

De asemenea, sistemul poate schimba culoarea iluminării atunci când se marchează un obiectiv sau poate crea spectacole de lumină concepute special pentru fiecare ocazie, dând un alt imbold fanilor din tribună", spun cei care au montat luminile, care mai sunt folosite de echipe galonate ca Juventus, Chelsea sau Atletico Madrid.

Lucrările de construire a complexului sportiv au demarat în toamna anului 2019, iar valoarea totală a investiției a fost de 185.333.607,39 lei, aproximativ 38 de milioane de euro.

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.