International   •   Campionate   •   PORTUGALIA

Alt scandal la Lisabona! Benfica riscă să fie retrogradată pentru că ar fi mituit un arbitru!

Benfica// Foto: IMAGO / GlobalImagens

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 17 februarie 2022

Benfica ar fi plătit 1,9 milioane de euro, fără documente, unei companii IT, iar „centralul” Bruno Paixao a primit bani de la acea firmă.

Numai nori negri asupra clubului lusitan. În 2021, Luis Filipe Vieira, președintele clubului de 18 ani, și-a dat demisia, fiind anchetat într-un scandal de fraudă și spălare de bani. Iar acum, roș-albii riscă să fie retrogradați!

Arbitrul ar fi fost plătit chiar cu banii de la club!

La Lisabona, poliția judiciară anchetează o acuzație îndreptată împotriva „vulturilor”. Benfica ar fi plătit 1,9 milioane de euro companiei IT Best of Business, fără acte, pentru servicii de consultanță fictive. 


Bruno Paixao, 47 de ani, arbitru lusitan până în 2021, ar fi primit o sumă importantă de la acea firmă, potrivit CNN Portugal. Se spune că era vorba chiar de banii de la club, intermediați de Best of Business.

Bruno Paixao a confirmat că a luat banii. Care a fost explicația lui

Fostul „central”, implicat în mai multe controverse în ultimii ani, și pe teren, și ca asistent video, a confirmat că a luat banii, dar susține că „făceam doar un control de calitate”. 

Dacă se dovedește că a mituit arbitrul, Benfica nu va mai juca în prima ligă! Deocamdată, clubul neagă orice infracțiune.


Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.