Florin Bratu (42 de ani), actualul selecționer al naționalei U21, a dialogat cu urmăritorii săi, într-o sesiune de Q&A organizată pe Instagram. Microbiștii i-au adresat lui Bratu mai multe întrebări legate de cariera sa, iar fostul atacant a răspuns.
„Mitraliera” a recunoscut, în primul rând, că marele său regret e legat de faptul că nu a câștigat un titlu alături de Dinamo, clubul de care se simte cel mai mult legat sentimental. Bratu are doar o Supercupă cucerită în „Ștefan cel Mare”. El a ratat „la mustață” titlul din sezonul 2008-2009.
Din acel sezon provine și cel mai greu moment din cariera lui Bratu, accidentarea suferită la Cluj, în partida CFR - Dinamo 1-0. Atunci, atacantul s-a accidentat grav la ligamente și a ratat întreg sezonul, într-o perioadă în care era pe val, fiind golgeterul echipei:
„Nu mi-am mai revenit niciodată la capacitatea maximă după acea accidentare”, a admis Bratu.
Bratu, un singur trofeu la Dinamo
Singurul trofeu câștigat de Bratu în tricoul „câinilor roșii” este Supercupa României, în 2005. Atunci Dinamo a răpus rivala Steaua, 3-2. Florin a egalat în minutul 38, după ce Nicolae Dică a deschis scorul. Steaua a mai punctat o dată prin Victoraș Iacob, dar dinamoviștii au revenit prin Bălțoi și Claudiu Niculescu.
Florin Bratu a câștigat ca jucător 6 trofee, dintre care 4 cu Rapid și doar unul cu Dinamo. A mai cucerit şi o Supercupă a Bulgariei, cu Litex.
Retras din activitate în 2013, Bratu a evoluat de-a lungul carerei pentru Rapid, Tractorul Brașov, Galatasaray, Nantes, Dinamo, în două rânduri, Valenciennes, Litex Lovech, Gaz Metan și Gloria Bistrița.
În prezent pe banca reprezentativei U21, Bratu a mai antrenat la Dinamo II, CS Tunari, România U19, Dinamo, Aerostar Bacău, Turris Turnu Măgurele și Concordia Chiajna.
{{text}}