International   •   Campionate   •   FRANȚA

PSG, ultimul asediu pentru Mbappe » Salariul „extraterestru” cu care încearcă să-l convingă să rămână pe „Parc des Princes”

Kylian Mbappe Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 17 februarie 2022

PSG nu cedează în tentativa de a-l convinge pe Kylian Mbappe (23 de ani) să semneze prelungirea contractului scadent în vară.

Prima manșă a „optimilor” Ligii Campionilor cu Real Madrid i-a făcut pe șeicii de la PSG să fie „all-in” pentru a-l convinge pe Mbappe să prelungească înțelegerea cu francezii. 

Astfel, parizienii sunt gata să-i facă o ofertă de nerefuzat lui Kylian. 

Potrivit The Independent, aceștia sunt pregătiți să-i ofere un salariu de 1,2 milioane de euro pe săptămână pentru a rămâne la Paris. Asta ar însemna 57, 6 milioane de euro pe sezon, făcându-l pe Mbappe cel mai bine plătit fotbalist din lume.


Ar câștiga cu 16 milioane de euro mai mult decât Leo Messi, care încasează acum 41 de milioane de euro pe „Parc des Princes”

Transferul Lui Mbappe la Real, incert

„Cutremur!”, așa prezintă spaniolii de la sport.es ultimele detalii despre viitorul lui Mbappe, liber de contract la finalul sezonului. 

Conform sursei citate, oamenii din anturajul lui Mbappe susțin că francezul nu e impresionat de proiectul lui Real Madrid și că nu a semnat încă vreun contract cu ibericii, în ciuda informațiilor oferite de nemții de la Bild.


Ziariștii spanioli prezintă următorul scenariu: Kylian ar considera o mutare la Real Madrid un pas în spate în carieră, mai ales după prestația dezamăgitoare a trupei lui Ancelotti de aseară. Astfel, viitorul lui Mbappe pare mai incert decât și-ar închipui Florentino Perez, președintele Realului fiind convins până de curând că Mbappe va deveni al madrilenilor din vară.

Liverpool e și ea pe urmele lui Mbappe

Sport.es notează și că Liverpool încearcă să-l convingă pe Mbappe să ajungă în Anglia, iar jucătorul a purtat în ultima vreme discuții cu Jurgen Klopp, antrenorul „cormoranilor”, despre acest subiect.

Kylian Mbappe: „Nu știu ce fac din vară”

Autor al unicului gol din supermeciul PSG - Real Madrid 1-0, Kylian Mbappe a vorbit la finalul partidei, în limba spaniolă, pentru Movistar, despre viitorul său. 

Mbappe a decis de unul singur manșa tur cu Real din optimile Champions League. A înscris în poarta madrilenilor la ultima fază, într-o partidă cu dublă semnificație. 

„Nu m-am hotărât asupra viitorului meu. Joc pentru PSG, unul dintre cele mai bune cluburi din lume. Meciul ăsta să influențeze viitorul meu? Nu, nu m-am decis, am dat totul, apoi voi vedea ce se va petrece în sezonul viitor”, a răspuns Mbappe, în spaniolă, pentru Movistar.

Citește alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.