FCU Craiova 1948 și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, la capătul primei partide din etapa #27 din Liga 1. Compagno a deschis scorul pentru olteni, iar Ongaro a restabilit egalitatea în minutele de prelungiri.
Duelul din Bănie a început cu echipa gazdă la timonă. FCU a ratat prima ocazie a întâlnirii prin Baeten după doar două minute de joc. Tot oltenii au fost periculoși și în secvențele următoare. Bălan (4) a amenințat și el buturile lui Iacob, dar UTA a scăpat cu fața curată.
Arădenii au replicat prin Dangubic (16), dar fără modificări pe tabelă. Tot vizitatorii au fost cei care au avut inițiativa, Otele (20) punându-l la încercare pe tânărul goalkeeper al oltenilor.
Partida din Bănie a devenit tot mai echilibrată, iar gazdele puteau să dea lovitura prin Bălan (33). Atacantul Craiovei, cu lovitura de cap, l-a pus în dificultate pe Iacob, care a scos salvator. Bauza (44) a semnat ultima ocazie a primei părți, iar la vestiare cele două formații au intrat la egalitate, scor 0-0.
Compagno a deschis scorul în FCU Craiova – UTA Arad
UTA a fost prima care a ratat șansa de a deschide conturile în Bănie după întoarcerea de la cabine, dar Robert Popa a fost luat la țintă de jucătorii arădeni. Craiova a răspuns prin Asamoah (51), dar Iacob a fost la post și a prins fără emoții.
Gazdele au deschis scorul până la urmă, căci Compagno (56) l-a învins pe Iacob cu o lovitură de cap și a deblocat tabela în Bănie. În căutarea egalării, Batha (66) a lovit bara, dar nu a reușit cu execuția sa să o readucă pe UTA în partidă.
Golul egalizator, marcat în prelungiri
Elevii lui Ionuț Badea au restabilit în cele din urmă egalitatea în minutele adiționale. Canadianul Ongaro (90+1) nu l-a mai iertat pe Popa și prin golul său a adus arădenilor un punct în cont.
S-a terminat 1-1 confruntarea din Bănie, iar în urma acestui rezultat gazdele ajung la borna 27 în clasament, în timp ce UTA are 34 de puncte și ratează șansa de a se apropia locurilor de play-off.
Etapa viitoare, elevii lui Nicolo Napoli se vor deplasa pe terenul suferindei Gaz Metan sâmbătă, 26 februarie, de la ora 15:00. De partea cealaltă, UTA va aștepta pe teren propriu vizita Academicii Clinceni vineri, 25 februarie, de la ora 17:30.
Nu a fost ghinion, au fost greșelile fotbaliștilor. Echipa a jucat bine pe faza ofensivă, am avut ocazii, dar în ultimele două minute am făcut greșeli și acestea se plătesc. Până nu fluieră arbitrul, meciul nu e terminat. Echipa s-a mișcat bine, a făcut un joc bun, dar am pierdut două puncte. Compagno e un fotbalist bun, astăzi am jucat cu două vârfuri, el a dat gol și este bine pentru echipă. - Nicolo Napoli, antrenor FCU Craiova
E frustrant, am dat dovadă de lipsă de concentrare. Trebuia să fim mult mai lucizi, să ținem mai mult de minge, să depunem mai mult efort, pentru că mai erau câteva minute și câștigam cele trei puncte. Dacă ne uităm în urmă, am mai luat goluri pe final și am pierdut puncte extrem de importante. Cu acele puncte și cu cele de astăzi, cred că eram mult mai sus în clasament.
Astăzi am făcut un meci destul de bun, UTA nu este deloc o echipă slabă. Am avut câteva ocazii, am reușit să și marcăm, dar ultimele minute trebuia să le gestionăm altfel și să câștigăm cele trei puncte. - Claudiu Bălan, atacant FCU Craiova
20 de jucătoridintre cei 29 prezenți astăzi pe teren au fost străini, 10 la FCU Craiova, 10 la UTA
1.854de fani au fost prezenți la partida din Bănie
FCU Craiova - UTA 1-1
- Click AICI pentru statistici
- Au marcat: Compagno 56 / Ongaro 91
- Vezi AICI video cu cele mai importante faze din meci
FCU Craiova - UTA Arad. Echipele de start
FCU Craiova: R. Popa - Negru, Kovacic, Diallo, Bușu - Baeten, Asamoah, Van Durmen - Bauza - Compagno, Bălan
Rezerve: Mogoșanu, Paramatti, D. Albu, Blidar, Pop, C. Abu, Marquet, Ondaan, Sidibe
Antrenor: Nicolo Napoli
UTA Arad: Fl. Iacob - Vukcevic, Baravykas, Benga, Medimorec - Batha, Isac - Ubbink, Miculescu, Otele - Dangubic
Rezerve: Balauru, Dima, Pătlăgică, Mercioiu, Laukzemis, Vorobjovas, Ongaro, Herzdac
Antrenor: Ionuț Badea
Stadion: Complex Sportiv Craiova
Arbitru: Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi), A1: Tunyogi Ferencz (Zalău), A2: Marchidanu Marius Cristian (Brăila)
{{text}}