Fotbal   •   Liga 1   •   GAZ METAN

Suporterii lui Gaz Metan își strigă disperarea: „Un milion de euro a intrat în conturi. Pe ce s-a cheltuit?”

În ultimele zile, mai mulți jucători cu experiență au plecat de la Gaz Metan // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 18 februarie 2022

Penalizată deja cu două puncte din cauza datoriilor către Ronaldo Deaconu, Gaz Metan ar putea fi sancționată cu o depunctare suplimentară săptămâna viitoare, în cazul în care nu achită datorii de 70.000 de euro către Mihai Teja și staff-ul său. Suporterii echipei din Mediaș se întreabă pe ce s-au cheltuit banii de la club.

Miercuri, pe 23 februarie, va avea loc procesul cu privire la datoriile lui Gaz Metan către fostul antrenor Mihai Teja și doi dintre colaboratorii săi din staff. Clubul din Mediaș le datorează celor 3 suma de 70.000 de euro. O datorie care, în condițiile în care n-ar fi plătită, i-ar aduce Gazului o penalizare suplimentară de 6 puncte!

Suporterii lui Gaz Metan Mediaș își strigă disperarea

În acest context, suporterii echipei din Mediaș își strigă disperarea. Într-o postare pe pagina de Facebook, ei calculează banii virați în conturile clubului în ultima perioadă, un total de un milion de euro, și se întreabă ce s-a întâmplat cu aceștia.


„În ultimele două luni, în conturile formației medieșene a intrat 1.000.000 € din sponsorizări și drepturi TV, însă nu s-a reușit plata acestor datorii care ne aduc depunctări de la o săptămână la alta. Momentan nu știm pe ce s-au cheltuit toți acești bani”, au scris fanii lui Gaz Metan.

Ei au defalcat suma de un milion de euro:

În ultimele zile, mai mulți jucători cu experiență au plecat de la Gaz Metan. La fel și antrenorul Ilie Poenaru, astfel că trupa din Mediaș pare a fi victimă sigură la următorul meci, cu Dinamo, programat vineri, de la ora 19:55. 


Nu se poate ca la Mediaș să se întâmple așa ceva, dar uitați-vă ce se întâmplă în tot sportul românesc!



- Dumitru Dragomir, ex-președinte LPF, la GSP Live 

VIDEO » Mihai Teja, despre situația de la Gaz Metan 

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.