Înainte de meciul cu Simona Halep (30 de ani, locul 23 WTA), Jelena Ostapenko (24 de ani, 21 WTA) s-a declarat încrezătoare că sportivei din România îi va fi dificil să facă față jocului său agresiv.
În această după-amiază (ora 15:00), Simona Halep o va întâlni pe letona Jelena Ostapenko, o bună prietenă a Soranei Cîrstea, în semifinalele turneului de la Dubai.
Cele două jucătoare s-au mai întâlnit în două rânduri, de fiecare dată în 2017. Letona a câștigat finala Roland Garros din 2017, 4-6, 6-4, 6-3, Simona s-a revanșat câteva luni mai târziu, în semifinalele de la Beijing, 6-2, 6-4.
Privind retrospectiv către precedentele întâlniri cu Simona, Ostapenko a declarat că Halep nu i-a putut face față atunci când a jucat agresiv. Ea plănuiește să adopte aceeași tactică și în meciul din această după-amiază.
Jelena Ostapenko, înainte de meciul cu Simona Halep: „Dacă joc agresiv, se va apăra”
„Simona este o jucătoare constantă. Va trebui să fiu agresivă, pentru că cel mai probabil se va apăra împotriva mea. Aștept meciul cu nerăbdare.
Am jucat acum mult timp cu ea, va trebui să privesc meciurile din nou. Cel mai important lucru e că nu conta care era scorul, când jucam agresiv câștigam meciurile! În special finala de la Roland Garros. Pierdeam, dar când am urcat pe teren, nu mi-a putut face față”, a spus Ostapenko la conferința de presă ce a urmat meciului său din sferturi, 5-7, 7-5, 7-6 (11-9) cu Petra Kvitova.
Jelena Ostapenko: „Vreau să revin în TOP 10”
„Fiecare meci aici este dificil, o bătălie. Voi încerca să uit câte ore am jucat în precedentul meci și să mă concentrez pe următoarea zi.
E doar începutul sezonului, dar ținta mea e să revin în TOP 10 sau chiar mai sus. Nu voi înceta să muncesc, voi încerca să joc mai bine, să devin mai bună. E doar începutul pentru mine.
Chiar dacă mă emoționez, lupt, nu mă dau bătută și nu mai pierd puncte așa ușor cum o făceam înainte. Atunci, când pierdeam, mă emoționam și rămâneam așa pentru tot setul, sau chiar întregul meci. Acum ies din această stare foarte rapid”, a adăugat letona.
Cu Ostapenko va fi un meci ciudat, fără ritm, dar cu lovituri foarte puternice. Este destul de inconstantă. Va face greșeli, dar și puncte extraordinare.
Au fost două meciuri pe care o să le păstrez mereu în mintea mea. Au fost meciuri bune amândouă. Am încredere, am șansa mea, dar mâine va fi diferit. Joacă destul de puternic, dar și eu sunt puternică pe picioare. Sunt greu de returnat loviturile, dar nu îmi fac griji
- Simona Halep, înainte de meciul cu Ostapenko
{{text}}