Florin Bratu, selecționerul României U21, consideră că Radu Drăgușin (20 de ani), stoperul celor de la Salernitana (Serie A), ar putea face față la prima reprezentativă.
- Pe 25 martie, pe stadionul „Steaua” din București, „tricolorii” vor întâlni într-un amical naționala Greciei. Apoi, 4 zile mai târziu, pe 29 martie, România va juca în deplasare cu Israel, alt test înainte de Liga Națiunilor.
„Orice este posibil în privința lui Radu Drăgușin. M-aș bucura dacă Edi l-ar convoca la echipa mare. În momentul de față, e unul dintre puținii jucători pe care îi avem în Serie A și care joacă meci de meci. În plus, joacă pe postul lui, de fundaș central, ceea ce nu vedeam la Sampdoria.
Se vede că se simte mult mai confortabil pe această poziție, lângă un jucător cu experiență, așa cum este Fazio. Joacă bine, joacă constant, își câștigă duelurile unu contra unu, l-am văzut concentrat. Are o intensitate în ultima perioadă, atât în joc, cât și în ceea ce privește duelurile. Vedem un progres din partea lui și ne bucură. Așa cum am spus-o, nu avem mulți jucători în Serie A care să joace. Radu este un jucător care abia a făcut 20 de ani.
Dacă în urmă cu câteva luni eram puțin îngrijorați că nu joacă, iată că acum vine tare din urmă. Ne bucură, avem nevoie de calitate, de jucători cu caracter, iar Radu este un jucător curajos, puternic. Are profilul necesar ca fundaș central pentru a crește în continuare. Echipa e acum pe ultimul loc, sunt șanse mici să nu retrogradeze. Dar pe noi ne interesează să joace, suntem destul de izolați în Serie A, în privința jucătorilor români, iar el are expunere și ar trebui să-l vedem la un nivel foarte bun și de la vară", a spus Florin Bratu, la emisiunea Fotbal European, pe Digi Sport.
Chiricheș, Burcă, Adrian Rus, Nedelcearu au fost soluțiile lui Mirel Rădoi pentru pozițiile din centrul apărării.
Florin Bratu a declanșat un conflict cu Florin Manea, agentul lui Drăgușin
Un scandal a izbucnit în fotbalul românesc în momentul în care Drăgușin nu a fost titularizat de Bratu în amicalul cu Georgia U21 din septembrie 2021. Florin Manea, impresarul fotbalistului, a intrat într-un conflict ascuțit cu selecționerul Florin Bratu, iar Drăgușin a refuzat convocarea la următoarea acțiune e „tricolorilor” mici. Ulterior, apele s-au calmat, iar Drăgușin a apărut din nou la reprezentativa de tineret.
Radu Drăgușin, prestație apreciată cu AC Milan
Radu Drăgușin a fost omul meciului în egalul, scor 2-2, obținut de Salernitana în fața liderului AC Milan, într-o partidă care a contat pentru etapa #26 din Serie A.
Evoluția lui Drăgușin nu a fost trecută cu vederea de presa din Italia, care a avut numai cuvinte de laudă la adresa fotbalistului român. „Fostul fundaș al lui Juve nu a ratat nicio intervenție și nu a greșit nimic. Aproape nimeni nu a reușit să treacă pe partea lui. Curat în evoluție și omniprezent, chiar și atunci când a dublat pentru a-l acoperi pe coechipierul Mazzocchi (n.r. - fundașul dreapta)”, a scris Gazzetta dello Sport despre prestația românului.
Radu Drăgușin a fost unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai întâlnirii, iar presa din Italia a remarcat evoluția bună a românului. Gazzetta dello Sport l-a notat cu 6,5 pe „cel mai bun din defensiva Salernitanei”. Aceeași notă a primit-o și din partea celor de la TuttoMercatoWeb și Eurosport.it.
16 meciuria bifat Drăgușin în actualul sezon de Serie A; este împrumutat de la Juventus la Salernitana, „lanterna roșie” din Serie A
{{text}}