International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

Scandal la „lupta anului”! Mama unui jucător de la City s-a îmbrâncit cu contestatarii acestuia

Manchester City - Tottenham: 2-3/ foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 20 februarie 2022

Phil Foden a mers ieri seară la un meci de box, după Manchester City - Tottenham 2-3, încheiat după ora Angliei 19:00, cu mama și iubita sa. Mama jucătorului, Claire, a fost agresată de un grup de fani

Mama jucătorului, 41 de ani, și iubita acestuia, Rebecca Cooke, au confruntat verbal un grup de spectatori care l-a jignit pe Phil, 21 de ani.

Cearta a avut loc pe un coridor al AO Arena, din Manchester, înaintea meciului în care Kell Brook l-a învins pe Amir Khan în ceea ce fanii au numit „lupta anului”. 

Claire Foden l-a contrat verbal și l-a împins pe unul dintre spectatorii care l-au insultat pe fotbalistul lui City, plesnindu-l peste față. Foden a intervenit, încercând să-și apere mama.


Cei 3 au intrat apoi într-o lojă a arenei și conflictul s-a stins.

„Suntem șocați de situație și de ceea ce au pățit Phil și familia sa. Le vom oferi toată susținerea noastră”, scrie într-un comunicat emis de clubul Manchester City.

Spectacol în Premier League » Manchester City, învinsă într-un meci cu 5 goluri + Lupta la titlu s-a relansat

Manchester City a fost învinsă acasă de Tottenham, scor 2-3, în derby-ul etapei 26 din Premier League.


„Cetățenii” rămân lideri, cu 63 de puncte în 26 de meciuri jucate. Liverpool s-a apropiat însă la 6 lungimi de trupa lui Guardiola, iar „cormoranii” au și un meci în minus.

Manchester City - Tottenham, decis în minutele de prelungiri

Echipa antrenată de Antonio Conte a început perfect partida împotriva campioanei Angliei. Kulusevski, jucătorul venit în această iarnă de la Juventus, a deschis scorul rapid, în minutul 4. Suedezul a avut de îndeplinit o simplă formalitate, după ce Heung-Min Son l-a lăsat singur cu poarta goală.

„Cetățenii” au egalat o jumătate de oră mai târziu, prin căpitanul Gundogan. Sterling a centrat periculos în careu, Lloris a respins greșit în față, iar mijlocașul german al lui Manchester City a trimis mingea în poarta goală.

După o oră de joc, Heung-Min Son a ieșit din nou la rampă. Sud-Coreeanul l-a găsit perfect în careu pe Harry Kane, iar atacantul englez a marcat cu un șut la colțul scurt. Decarul lui Spurs a fost aproape de „dublă” în minutul 73, dar reușita sa a fost anulată de VAR, pe motiv de ofsaid.

În finalul partidei, suporterii prezenți pe Etihad Stadium au trecut de la extaz la agonie. Mai întâi, echipa gazdă a egalat prin Mahrez, în minutul 90+2, dintr-un penalty obținut cu ajutorul VAR-ului. Apoi, 3 lungimi mai târziu, Dejan Kulusevski a centrat perfect în careu, iar Harry Kane a marcat golul victoriei cu o lovitură de cap. 

3 înfrângeriare Manchester City în acest sezon de Premier League. Două dintre ele sunt împotriva lui Tottenham

Liverpool, victorie fără emoții cu Norwich

„Cormoranii” au câștigat acasă cu Norwich, scor 3-1. „Canarii” au deschis scorul pe Anfield în minutul 48, după ce șutul lui Rashica din marginea careului a fost deviat în poarta lui Allison.

Sadio Mane a egalat printr-o execuție acrobatică, în minutul 64. 3 lungimi mai târziu, Salah a primit o pasă perfectă de la portarul Allison, a pătruns nestingherit în careu, a driblat portarul advers și a marcat fără emoții.

Luis Diaz, jucătorul venit de la Porto în această iarnă, a închis tabela în minutul 81. Columbianul a primit o pasă filtrantă de la Henderson și l-a lobat pe Gunn, portarul lui Norwich.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.