Fotbal   •   Liga 1   •   CFR Cluj - Rapid 2-1

Dan Petrescu și-a distrus jucătorii: „Dezastru! Au fost PENIBILI, PRAF! Sunt șocat, nu mă simt bine”

CFR Cluj - Rapid 2-1. Dan Petrescu și-a criticat dur jucătorii la final pentru prestația din repriza a doua și a lăsat de înțeles că actualii fotbaliști ai campioanei nu sunt de nivelul celor pe care i-a antrenat el în primele două mandate în Gruia.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 20 februarie 2022

CFR Cluj - Rapid 2-1. Dan Petrescu și-a criticat dur jucătorii la final pentru prestația din repriza a doua și a lăsat de înțeles că actualii fotbaliști ai campioanei nu sunt de nivelul celor pe care i-a antrenat el în primele două mandate în Gruia.

Totodată, SuperDan își reproșează și el atitudinea de la pauză, întrucât n-a putut să-i monteze pe clujeni pentru partea a doua a jocului, când Rapid a reușit să egaleze. În final, CFR a tranșat întâlnirea.

Dan Petrescu, după CFR Cluj - Rapid: „Jucătorii mei au fost penibili!”

„De ce am arătat așa în repriza a doua? Bună întrebare. Nu vezi ce față am? Eu sunt de vină, că sunt antrenor, n-am știut ce să fac la pauză. Dezastru toți, inclusiv eu! După jocul cu UTA n-am avut ce să le reproșez, dar azi au fost penibili în repriza a doua. Penibili! Dacă mai joacă așa și cred că vor câștiga, se înșală toți! Nu mi-a plăcut deloc repriza a doua! Sunt șocat. E cea mai slabă repriza a doua de când sunt la CFR. 


Am discutat să nu ne retragem. Poate doar Graovac și Deac au fost OK, în rest, toată echipa praf! Dacă jucăm așa, n-avem nicio șansă! Ce Europa, ce campionat... ne amăgim! Măcar dacă n-aveau ei nicio ocazie, spuneam că ne-am apărat bine, dar așa... ne-au și egalat. Să-și facă autocritica și jucătorii!

Înainte, axul central era compus din Arlauskis, Vinicius, Boli, Djokovic, Culio, Țucudean. Acum e altă echipă, nu mai putem să jucăm ca înainte, să ne apărăm. Trebuie să jucăm fotbal. A fost o zi proastă a tuturor. E numai vina mea, n-am știut ce să fac la pauză, nu i-am motivat. Aștept o reacție și din partea lor. Voi face schimbări pentru etapa viitoare. E singura șansă. În a doua repriză parca nu voiau să joace!”, a declarat Dan Petrescu la Look Sport+.

Trebuie să mă calmez. Acum nu sunt bine, am venit din respect la interviuri, trebuia să respect televiziunile și protocolul

Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj

A ieșit perfect pentru CFR. Exagerează Dan Petrescu, așa cum face de obicei, pentru că are 2 meciuri grele de pregătit (n.r. - cu Sepsi și Voluntari). Mai grele decât cele de la Mediaș și acasă cu Rapid, de care a trecut. Cu talentul lui, o să le câștige. E bun antrenor și o să rezolve cazurile fără probleme. Își amenință jucătorii, ei își vor da viața și vor câștiga 

Mihai Stoica, manager FCSB, la Telekom Sport


Edi Iordănescu a detaliat motivele pentru care a plecat de la FCSB și CFR Cluj: „Respectați-vă principiile!”

Cum stau CFR Cluj și Rapid în clasament

Citește mai multe știri despre CFR Cluj - Rapid: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.