Patronul clubului UTA, Nicolae Bara, a declarat, miercuri, că retrogradarea clubului arădean nu este o tragedie, în ciuda faptului că reprezintă un uriaş eşec profesional şi a subliniat faptul că prin implicarea sa a evitat desfiinţarea echipei alb-roşii.
"Este poate cel mai dureros eşec din viaţa mea, dar în nici un caz o tragedie. Din păcate, singurul lucru bun pe care l-am făcut în doi ani la Arad este că nu am lăsat UTA să moară. Clubul n-ar mai fi existat dacă nu m-aş fi implicat financiar. Eu am fost minţit de oficialităţi şi parteneri, eu am fost şi voi cel înjurat pentru acest eşec şi nu-mi rămâne decât să duc de unul singur blestemele Aradului, cu toate că nu am avut decât intenţii bune", a declarat, miercuri, pentru NewsIn, Nicolae Bara.
Nicolae Bara a mai adăugat că motivele care au dus la retrogradarea echipei sunt şi de altă natură decât cele manageriale şi a mărturisit că s-a simţit trădat de unii jucători. "Am avut probleme mari cu arbitrajele în prima jumătate a campionatului, de am ajuns să ne plângă de milă oficialii altor cluburi sau oficialii FRF. Apoi a urmat acea instabilitate a clubului, provocată de faptul că am fost amăgit şi minţit de cei care au fost lângă mine. Pot să spun însă că m-am simţit trădat şi de unii jucători. Am foarte multe semne de întrebare legate de unii jucători, sunt lucruri ciudate care s-au întâmplat, dar nu vreau să vorbesc despre acest aspect, deoarece este problema mea şi a clubului", a spus Nicolae Bara.
În final, patronul clubului UTA a lăsat să se înţeleagă că ia din nou în calcul o eventuală despărţire de echipa arădeană. "Ştiu exact ce voi face, dar atât timp cât am fost lăsat să susţin singur clubul în ciuda promisiunilor, voi alege singur momentul în care îmi voi anunţa intenţiile. Faptul că am adus un antrenor nou, care să pregătească UTA pentru sezonul viitor, nu înseamnă automat că voi şi rămâne la club", a declarat Nicolae Bara.
UTA a pierdut, marţi, în deplasare, meciul cu Pandurii Tg. Jiu, scor 1-2, şi a retrogradat astfel, matematic, în Liga a II-a, întrucât diferenţa faţă de primul loc care permite rămânerea în Liga I este de 11 puncte şi mai sunt doar trei etape de disputat.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}