CFR s-a impus la limită în derby-ul cu Rapid, scor 2-1, și a reușit să se distanțeze la 8 puncte de rivala FCSB în lupta pentru titlu.
Clujenii s-au impus greu în meciul contra giuleștenilor, cu un gol marcat de Ciprian Deac pe finalul partidei, după o repriză secundă dominată autoritar de Rapid.
De altfel, Deac a primit cea mai mare notă din meci. Pentru prestația sa, mijlocașul a fost notat cu 8 în Gazeta Sporturilor.
Aceeași notă a primit-o și Daniel Graovac, marcatorul golului de 1-0 pentru CFR, care a avut și o prestație sigură în centrul defensivei ardelene. Cei doi au fost singurii jucători care nu au fost criticați de antrenorul Dan Petrescu la finalul partidei.
La polul opus se află Debeljuh și Susic, care au avut prestații șterse, aceștia fiind notați cu nota 4.
La Rapid cel mai bun fotbalist a fost brazilianul Junior Morais. Fundașul stânga a reușit o prestație foarte bună în „Gruia”, marcând chiar golul egalizator al Rapidului. Pentru această evoluție, Morais a primit nota 7.
Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj a primit nota 7, în timp ce omologul său, Mihai Iosif a fost notat cu 6.
Notele GSP după CFR - Rapid 2-1
De ce am arătat așa în repriza a doua? Bună întrebare. Nu vezi ce față am? Eu sunt de vină, că sunt antrenor, n-am știut ce să fac la pauză. Dezastru toți, inclusiv eu! După jocul cu UTA n-am avut ce să le reproșez, dar azi au fost penibili în repriza a doua. Penibili! Dacă mai joacă așa și cred că vor câștiga, se înșală toți! Nu mi-a plăcut deloc repriza a doua! Sunt șocat. E cea mai slabă repriza a doua de când sunt la CFR.
Poate doar Graovac și Deac au fost OK, în rest, toată echipa praf! Dacă jucăm așa, n-avem nicio șansă! Ce Europa, ce campionat... ne amăgim! Măcar dacă n-aveau ei nicio ocazie, spuneam că ne-am apărat bine, dar așa... ne-au și egalat. Să-și facă autocritica și jucătorii!
- Dan Petrescu, antrenor CFR
{{text}}