Campionate

Incidente la ultimul meci jucat de Manchester United » Un fotbalist, lovit în cap cu o monedă

Anthony Elanga, căzut la pământ după ce a fost lovit cu o monedă Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 21 februarie 2022

Manchester United s-a impus în deplasarea de la Leeds, scor 4-2. Meciul a avut parte de un incident neplăcut, fanii gazdelor aruncând cu monede în „diavoli”.

Totul s-a petrecut după golul de 3-2 marcat de Fred în minutul 70. În momentul în care „diavolii” celebrau, suedezul Anthony Elanga (19 ani) a căzut, ținându-se de cap.

Potrivit celor de la Sky Sport, Elanga a fost lovit de o monedă aruncată din tribune de fanii lui Leeds. Atacantul lui United a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar a putut continua partida, având chiar să marcheze în minutul 88. 

Organizatorii competiției au anunțat că vor investiga acest caz. De asemenea, și poliția a fost informată în legătură cu incidentul.

Despre acest moment neplăcut a vorbit și Ralf Rangnick, antrenorul lui Manchester United.

„Din câte știu, există o investigație în curs la Leeds United. Nu cred că s-a întâmplat nimic până la urmă. Anthony Elanga a arătat bine și s-a bucurat că a marcat. Evident că așa ceva nu ar trebui să se întâmple și cred că cu atât mai mult în acest joc, unde atmosfera a fost grozavă. În momente ca ăsta, cred că este important să încercăm să calmăm lucrurile”, a declarat Rangnick.

Manchester United, victorie spectaculoasă cu Leeds

Manchester United a început mai bine partida cu rivala istorică, Leeds. Căpitanul Maguire a deschis scorul în minutul 34, după un corner executat perfect de Shaw. Chiar înainte de pauză, în minutul 45+5, Bruno Fernandes a marcat pentru 2-0, cu capul, după o centrare perfectă a lui Sancho.

Leeds a început mult mai bine repriza secundă și a reușit să egaleze în 2 minute (53 și 54). Mai întâi, Rodrigo a marcat un gol superb, lăsându-l pe De Gea fără replică. Apoi, Raphinha a reușit să trimită mingea în poarta goală, după o centrare foarte bună a lui Daniel James. 

Fred, intrat în locul lui Pogba, a readus-o din nou pe Manchester United în avantaj cu un șut puternic din unghi, după pasa lui Sancho. Elanga a marcat golul 4 al „diavolilor” în minutul 88, după ce a fost lăsat singur cu portarul de Bruno Fernandes.

Citește alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.