Antrenorul CFR-ului interpretează cu talent roluri dificile, dând credibilitate personajelor sale, făcându-ne să credem că acestea există în realitate.
A pune în scenă rolul antrenorului supărat că a câștigat nu e deloc ușor. Presupune și talent, dar și studiu. Intrarea în pielea personajului, până la identificarea cu acesta. Așa se destăinuia odată maestrul Victor Rebengiuc, vorbind despre filmările la Moromeții, în regia lui Stere Gulea.
O perioadă destul de lungă de timp, citadinul acut Rebengiuc transpus în pielea personajului Ilie Moromete a trebuit să se comporte și în viața de zi cu zi eminamente țărănește, cu tot arsenlul de gesturi și de expresii impus de arealul rural. A reușit o capodoperă de interpretare, a convins pe deplin, dar nici Dan Petrescu nu e departe de rolul carierei.
„Desdemona, dă-mi batista!”
Ai bătut cu 2-1 pe Rapid, adversarii au jucat într-adevăr mai bine decât tine în repriza a doua, te-au egalat, însă pe final, minutul 84, ai reușit totuși golul victoriei.
După meci, la flash-interviu, începi să te jeluiești că toți au fost penibili în repriza a doua, în frunte cu tine însuți, că nu mai merge așa, că ți s-a părut că unii nu vor să joace, că toți au fost sub nivelul cerut, inclusiv tu, că în felul acesta nu veți face niciun punct în play-off, că tu nu vorbești niciodată cu jucători după meci, că o să te ascunzi o zi în munți ca să te liniștești și abia apoi vei lua măsuri.
Mai lipsea doar „Desdemona, dă-mi batista!”, de dubitativul „To be or not to be!” se trecuse deja.
De duminică până marți
Aproape că-ți venea să te aștepți ca din moment în moment să cadă cortina. Povestea cu ascunsul în munți e chiar melodramatică și pune personajul în lumina mereu favorabilă a celui dispus să mediteze profund, în liniște. Iar cea cu preluarea celei mai mari părți din vină (din vina victoriei, culmea!) are ceva din filmele sovietice, în care eroul principal (pozitiv, firește) are un suflet atât de încăpător încât poate lua asupra sa toate problemele și toate trăirile celor din jur.
Se neglijează însă detaliul de scenariu în care, în 2022, jucătorii citesc pe net discursul la cinci minute de la rostirea lui, duminică seara, și nu trebuie să aștepte până marți ca să afle că antrenorul e furios din cale afară, deși meciul s-a câștigat.
De fapt, sunt alte probleme
Dezbrăcând veșmântul lui Othello și dând jos de pe față smacul care-i dădea personajului clasic acel pigment de nuanță închisă, de maur ajuns în oastea venețiană, din originalul Dan Petrescu rămâne însă altceva. Un antrenor care observă că avansul de opt puncte s-a refăcut după ce rivalii de la FCSB s-au împiedicat la Mioveni, dar care trebuie să ducă la liman un club cu destule probleme, mai ales financiare. Cu datorii astronomice la Primărie, dar mai ales cu restanțe salariale considerabile.
În asemenea situații, de întârzieri ale plăților, pot apărea revoltele în vestiar, mai ales că nu toată lumea are același număr de chenzine rămase în urmă, unii „și-au mai luat”, ceea ce nu e nici echitabil și nici lucrativ.
Bun în orice rol
Rămâne, așadar, varianta discursului antrenorului supărat, care nu permite zâmbetul pe o suprafață de câteva hectare în jurul său, și interzice cu desăvârșire șușotelile pe la colțuri pe teme salariale. Problema nu e că întârzie banii, ci că s-a câștigat jucându-se prost, ce nu e clar? E partitura eficientă în asemenea situații.
Dacă s-ar fi făcut egal jucându-se binișor, sigur ar fi fost patru penalty-uri neacordate și timp prea puțin între meciuri, zile întregi petrecute pe drumuri. Alte roluri interpretate cu talent, dar când actorul e foarte bun, registrul poate fi schimbat oricând, cu ușurință.
{{text}}