Cornel Șfaițer a renunțat la începutul anului la funcția de manager al unei echipe care a jucat în vară în cupele europene, Sepsi Sfântu Gheorghe, pentru a deveni președintele Consiliului Director al unei grupări de ligă secundă, Politehnica Iași.
Omul de afaceri botoșănean nu numai că nu este remunerat la Poli, dar a și băgat mâna în buzunar pentru a ține pe linia de plutire corabia moldavă.
Mai întâi, conform unor surse, Șfaițer a dat 45.000 de euro Politehnicii Iași pentru a achita o mare parte din salariile lunii decembrie, dintre care 30.000 de euro ca sponsorizare, 15.000 ca împrumut.
1,1 milioane euroreprezintă datoriile actuale ale Politehnicii
În aceste zile se spune că șeful ieșenilor a mai împrumutat clubul cu alți 60.000 de euro pentru retribuțiile pe luna ianuarie, jucătorii urmând astfel să intre cu salariile la zi în campionatul care începe în această săptămână.
Șfaițer speră să-și recupereze împrumuturile luna viitoare, Poli având promisiuni că va primi în 2022 circa două milioane de euro de la Consiliul Local Iași.
Politehnica are ca obiectiv menținerea în Liga a II-a în acest an și atacarea promovării în campionatul următor. În acest moment, echipa se află pe locul 12 în Liga a II-a.
Cornel Șfaițer a părăsit-o pe Sepsi pentru a fi președintele celor Poli Iași
Fostul managerul general al celor de la Sepsi a ales să plece de la covăsneni după ce Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF) din România nu i-a permis să ocupe funcții și la Sepsi și la Politehnica Iași simultan.
Pus să aleagă între cele două cluburi, Șfaițer a luat drumul Ligii a 2-a și a semnat cu Iașiul, echipă la care are obiectiv evitarea retorgradării sezonul acesta și atacarea promovării în campionatul viitor.
{{text}}