Liga 1

Șumudică, un nou atac la Dan Petrescu: „CFR juca mai bine cu mine, lumea venea la stadion!” + ce spune de lupta la titlu cu FCSB

Marius Șumudică

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 23 February 2022

Marius Șumudică (50 de ani), fostul antrenor al celor de la CFR Cluj, a analizat lupta la titlu dintre „feroviari” și FCSB și îi trimite „săgeți” lui Dan petrescu, actualului tehnician din Gruia.

Șumudică a antrenat CFR în primele 7 meciuri în aceste sezon al Ligii 1, înregistrând tot atâtea victorii. A fost demis după eliminarea din play-off-ul Europa League cu Steaua Roșie Belgrad.

Acum, Șumi compară jocul campioanei din mandatul său cu prestațiile formației antrenate de Dan Petrescu, afirmând că pe vremea sa echipa juca mult mai bine.

„Din 2014, eu nu am avut sezoane proaste, toate au mers în sus. Anul acesta a fost cel mai prost an al meu profesional, cu două experiențe neplăcute, mă refer la Rizespor și Malatyaspor. 

Am avut și ghinion cu îmbolnăvirile la Rizespor. A venit apoi experiența de la CFR Cluj, unde cred că a fost o experiență reușită, dacă mă refer la campionatul intern, cu șapte meciuri consecutive cu victorii, eu pun și meciul cu Steaua (n.r. -FCSB), pregătit în garaj. Pe plan extern am întâlnit două echipe puternice, mă refer la Young Boys Berna și Steaua Roșie Belgrad. Echipa a mers în Conference League, unde consideră că CFR a avut o grupă accesibilă și că putea să se califice. 

Nu vreau să se speculeze și să se scoată din context, oricum se va face asta…Nu știu pe ce loc e Jablonec sau Randers și mai era AZ Alkmaar, care chiar dacă își vânduse jucătorii, are o academie bună și e peste CFR, dar restul adversarelor nu. Cu siguranță creșteam, eu simțeam că vom câștiga campionatul ușor, aveam statisticile de partea mea. 

E adevărat că primeam mai multe goluri, ceea ce nu se întâmpla cu Petrescu. Dar lumea venea la stadion, ne aplauda. După care a venit Petrescu, pe care îl respect, dar care m-a deranjat când a spus că echipa a fost nepregătită și că transferurile nu au fost bine făcute. Cu acea echipă nepregătită și cu jucătorii transferați de mine, CFR a ajuns la o distanță mare de FCSB.

 După, Dan Petrescu și-a adus jucătorii de care a avut nevoie, s-au cheltuit bani și a făcut pregătirea cum a vrut. Iată că au apărut și sincope, cu patru remize la rând. Eu cred că echipa juca mai bine cu mine”, a declarat Marius Șumudică la emisiunea „Digi Sport Special”.

Marius Șumudică: „CFR va câștiga campionatul”

Tehnicianul a comentat și lupta la titlu dintre CFR și FCSB, Șumi fiind de părere că feroviariivor ieși învingători, mai ales că FCSB a ratat șanse importante de a se apropia de lider.

„Eu cred că CFR va câștiga campionatul, mai ales după ultimele probleme de la FCSB. Depinde și ce se întâmplă în play-off. Dacă e să te uiți la lot, CFR e o echipă mai echilibrată, în schimb FCSB ține de entuziasm și de forma pe care o prinde. FCSB încă nu e atât de matură încât să recupereze distanța asta de puncte, care rămâne mare. 

A făcut egal cu Craiova acasă, a făcut egal acum la Mioveni. Sunt 4 puncte pierdute. Acum sunt 8 diferență, erau doar 4, înjumătățite 2. Nici un meci, băteai și treceai peste. Nu aveai voie să faci pașii ăștia greșiți. Dar, fiecare echipă are sincope”, a mai precizat Șumudică.

>

Citește alte știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.